X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

SUA ar putea menţine mai mulţi militari în Afganistan în 2016

17 mar. 2015,, 14:10   Externe
2206 0

Foto: veved.ru

Administraţia Barack Obama renunţă la planurile de a reduce numărul forţelor americane în Afganistan la 5.500 pînă la sfîrşitul anului, cedînd în faţa liderilor militari care vor menţinerea mai multor trupe pe teren, inclusiv în sezonul de luptă 2016, au declarat oficiali americani citaţi de AP.

În timp ce nu s-a luat încă nicio decizie finală privind numărul trupelor, oficialii susţin că administraţia ar putea încetini retragerea şi probabil le va permite multora dintre cei 9.800 de militari americani să rămînă în Afganistan şi în anul următor.

Sînt, de asemenea, discuţii despre menţinerea unui număr stabil de trupe specializate în combaterea terorismului în 2015, inclusiv opţiunea ca unii să rămînă în ţară şi după 2016.

În prezent, circa 2.000 de militari desfăşoară misiuni de contraterorism, iar liderii militari au argumentat că aceştia vor trebui să continue să urmărească rămăşiţele Al-Qaida şi să monitorizeze militanţii Statului Islamic care încearcă să recrutereze agenţi în Afganistan.

Oficialii susţin că preşedintele Obama se va folosi probabil de o vizită la Washington a preşedintelui afgan Ashraf Ghani în această lună ca moment pentru a-şi anunţa decizia privind noul calendar al retragerii.

Oficiali americani familiari cu dezbaterea au declarat că nu este clar încă dacă administraţia va fi de acord cu o scădere mică, simbolică pînă la sfîrşitul anului sau va insista pentru o reducere de proporţii. Ei subliniază că există o opoziţie puternică faţă de orice schimbare, în principal din partea consilierului pentru securitate internă, Susan Rice.

În ultimele săptămîni, liderii de la Pentagon, inclusiv secretarul Apărării Ash Carter, au recunoscut că discuţiile despre încetinirea ritmului retragerii trupelor. Dar ei sînt tot mai încrezători că armata va menţine o forţă substanţială în Afganistan şi după 2015.

Administraţia nu s-a arătat însă dispusă să meargă dincolo de 2016, această dată fiind considerată un obiectiv de securitate crucial din punct de vedere politic pentru Obama, care a promis retragerea tuturor trupelor pînă la încheierea preşedinţiei sale.

Planul iniţial anunţat de Obama în 2014 presupune reducerea numărului de militari americani la 5.500 pînă la sfîrşitul lui 2015 şi retragerea tuturor militarilor cu excepţia unei forţe de securitate obişnuite la ambasadă pînă la sfîrşitul lui 2016. Misiunile de securitate de la ambasade variază ca mărime în lume, dar acestea ar putea totaliza 1.000 de militari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?