X 
Puterea stiri: 7442
Criza energetică stiri: 1124

Mitropolitul Vladimir: Nu trebuie să ne rușinăm de credința noastră

26 feb. 2015,, 11:30   Societate
11080 3
Митрополит Владимир: Мы не должны стесняться своей веры
Foto: noi.md
În ultimul timp, la noi au loc multe evenimente, care, într-un fel sau altul, țin de relațiile destul de delicate ale omului cu Biserica, iar într-un final – de credința lui. Ținînd cont de faptul că Moldova este o țară preponderent ortodoxă, poziția Bisericii Ortodoxe în multe probleme devine foarte importantă. Redactorul-șef al portalului informațional NOI.md, Irina Astahova, i-a adresat Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir întrebări ce îi frămîntă astăzi nu doar pe cetățenii credincioși ai Moldovei.

- Luni, creștinii ortodocși au intrat în Postul Mare. Astăzi există foarte multe opinii despre faptul ce este postul: unii reduc esența lui doar la o dietă, alții – la curățarea spirituală. Ce importanță are postul pentru omul modern?

- Omul constă din trup și suflet. De trup noi avem grijă tot anul împrejur: pentru a-l hrăni, îmbrăca, crea condiții confortabile. Dar există perioade de timp în care omul se gîndește în special la suflet. Acestea sînt și zilele Postului Mare. Pentru a fi pe plac lui Dumnezeu, pentru a face pe plac sufletului, noi trebuie să ținem post. Dacă omul va ține post, atunci va fi sănătos trupește și sufletește. Despre aceasta vorbesc nu doar sfinții părinți, dar și medicii. Noi, creștinii, întotdeauna îi îndemnăm pe oameni să-și aducă aminte de sufletul lor nemuritor, pentru ca măcar în zilele Postului Mare să-și hrănească sufletul. Să-l hrănească cu post, rugăciune, spovedanie, curățare. Adică noi ne curățim de tot ce este trupesc și dobîndim lucruri spirituale, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, deoarece el este Creatorul nostru. Postul Mare este timpul pocăinței, timpul rugăciunii.

- Ce importanță are astăzi respectarea tradițiilor bisericești?

- Cu siguranță, Biserica are tradiții. Mai ales acestea se referă la localitate – unde se află biserica – este aceasta locală sau simplă. Și noi, desigur, respectăm toate tainele bisericești. Există și tradiții nebisericești, pe multe dintre care, ce nu contravin scripturilor sau tradițiilor sfinte, Biserica Ortodoxă la fel le respectă. Există și unele tradiții păgîne, pe care noi, desigur, nu le binecuvîntăm, dar susținem ceea ce este bine pentru Biserică, ce nu dăunează sufletului uman.

Spre exemplu, recent noi am petrecut Maslenița. Săptămîna albă este timpul de pregătire pentru Postul Mare. Dumnezeu îl pregătește pe om, îi oferă posibilitatea să nu mănînce săptămîna asta produse din carne, ci doar pește și produse lactate, adică, organismul uman se pregătește de Postul Mare, pentru a nu intra brusc, dar treptat. Desigur, oamenii se veselesc, se bucură în tot acest timp.

Totodată, există un obicei de a alunga spiritele negre în această săptămînă. Oamenii se adună în piață și ard o păpușă din paie. Evident, aceasta nu este o tradiție bisericească. Este o tradiție care are rădăcini în păgînism. Sînt multe de acest fel. Biserica cheamă oamenii să respecte tradițiile care nu dăunează sufletului, care îi aduc la Dumnezeu, dar nu îi îndepărtează de El.

- Ce părere aveți față de introducerea sărbătorii oficiale a Crăciunului în Moldova pe 25 decembrie?

- Acesta este stilul nou. Biserica noastră Ortodoxă în Moldova a fost și se va ține de stilul vechi. Pe 7 ianuarie noi sărbătorim Crăciunul. Și Biserica de la Ierusalim, și cea din Serbia, și Rusia și Biserica Ortodoxă din Georgia, și iată anul trecut și Biserica Ortodoxă din Polonia a trecut înapoi la stilul vechi. Deoarece stilul vechi este cel corect.

Mai mult, cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou primăvara trec la stilul vechi și țin Postul Mare împreună cu noi, sărbătoresc Paștele împreună cu noi, Înălțarea Domnului și Sfînta Treime tot împreună cu noi. Și după Sfînta Treime trec din nou la stilul nou. Ce înseamnă asta? Deja totul e clar.

- Adică Paștele ei deja nu-l sărbătoresc pe stil nou?

- Nu.

- În ce constă diferența dintre religie și credință?

-Oamenii spun deseori că sînt religioși, că fac parte dintr-o religie oarecare. În cazul dat spun: eu sînt ortodox. Dar există o diferență între religie și credință. Credința este atunci cînd trăiești cu credință, lucrezi. În primul rînd, omul trebuie să se roage, să postească, să facă lucruri bune. Și atunci omul este credincios. Sfîntul apostol Pavel spune: „Credința fără fapte este moartă”. Adică, dacă noi avem doar credința și nu facem fapte bune, atunci noi sîntem departe de Dumnezeu. Pentru că se spune că și diavolul are credință, însă el este opus lui Dumnezeu. De aceea, cînd oamenii spun că sînt ortodocși, eu mă bucur, eu salut acest fapt și doresc ca ei să vină la credința strămoșească. Și de aceea noi ne străduim întotdeauna și în grădinițe, după posibilitate, și în școli să predăm religia. Pentru ca micuții să știe deja pe ce cale să meargă: sau să fie pur și simplu ortodox, sau să trăiască conform credinței ortodoxe.

Noi îi chemăm pe cei care sînt încă departe de Dumnezeu ca ei nu doar să se numească ortodocși, dar să meargă la biserică, să se împărtășească măcar de patru ori pe an, să se mărturisească de ziua lor și în ziua protectorului lor ceresc. Și atunci noi, desigur, vom simți această necesitate de a fi cu Dumnezeu. Dar dacă noi mergem la biserică doar de Crăciun și de Paște, atunci, desigur, noi nu trăim în credință, noi nu ne putem numi creștini ortodocși.

- Ați spus că vă străduiți să predați religia. În anii 90 acest obiect a fost introdus în școli, în ce măsură s-a păstrat această practică și ce îi învață pe copii?

- Începînd cu anii 90, cînd țara noastră a devenit independentă, cînd la conducerea țării se afla Mircea Snegur, eu încă atunci am venit la el cu rugămintea de a introduce predarea religiei în școală. A fost o înțelegere verbală. Și în multe școli a fost permisă predarea obiectului „Religia”. Desigur, noi nu aveam manuale, nu exista un program. Am luat programul României – al Bisericii Ortodoxe Române. Și am utilizat acel program o perioadă. În satele unde a fost predată religia în anii 90 sînt mai puține neplăceri, în societate, în familie.

De aceea, pe parcursul următorilor ani, eu am rugat fiecare președinte, fiecare parlament să introducă drept obiect obligatoriu predarea religiei în școală pentru ca omul să fie educat în spiritul credinței ortodoxe. Însă în țara noastră locuiesc și oameni de alte confesiuni. Desigur, pentru ei pot fi clase separate sau copilul poate asculta acea lecție facultativ, iar dacă sînt întrebări, atunci să vină părintele lui și să-i explice cele necesare.

- Ce sînt valorile creștine și de ce în jurul acestei noțiuni în ultimul timp apar atît de multe discuții aprinse și chiar confruntări?

- Creștin înseamnă că omul trăiește după Hristos. Iar fondatorul creștinismului este Hristos. De aceea, noi tindem să trăim după legile pe care ni le-a lăsat pe pămînt Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Acestea și sînt valorile creștine. Noi primim taine, noi avem reguli bisericești, dogme bisericești, regulile strămoșilor, sfinților apostoli. Dacă noi vom trăi după aceste reguli, acestea și sînt valorile noastre bisericești. Însă uneori se întîmplă că noi ne îndepărtăm de ele. Și nu întotdeauna acest lucru se întîmplă pentru că noi așa vrem. Uneori se întîmplă pentru că ni se impun legi ce contravin valorilor creștine, ni se propun multe lucruri ce ne îndepărtează de Dumnezeu, de Hristos, de valori.

- Legea nediscriminării, adoptată de parlamentul moldovenesc, a stîrnit o reacție furtunoasă nu doar din partea populației, dar și a clerului. Care este poziția oficială a Bisericii față de problemele create de această lege? Cum trebuie să procedeze creștinii ortodocși: să se supună legilor laice sau celor bisericești? Cum poate fi soluționată o asemenea dilemă a sufletului?

- Sfînta noastră Biserică Ortodoxă, fie ea moldovenească, română, rusă sau alta – stă la straja respectării legilor bisericești. Și de aceea noi nu putem avea dubii: să mergem în întîmpinarea acestor legi ce ni se impun sau să respectăm legile bisericești. Desigur, întotdeauna am respectat, respectăm și vom respecta legile bisericești. Deoarece este vorba de spiritualitatea omului. Și aici nu pot fi două opinii.

De aceea, noi ne-am adresat către conducerea noastră, în primul rînd, către Parlamentul Republicii Moldova, să nu adopte această leei. Dar odată ce aceasta a fost aprobată, noi trebuie să le explicăm mai mult oamenilor ce e bine și ce e rău pentru sufletul nostru nemuritor. Și, desigur, noi nu condamnăm o anumită persoană. Noi condamnăm păcatul. Iar pe acești oameni, precum ne învață Sfînta Biserică Ortodoxă, noi trebuie să-i instruim în așa fel, încît ei să se lase de obiceiurile urîte și să revină pe calea Bisericii.

Deoarece în acest caz reiese că omului i se permite totul și, într-o măsură oarecare, omul devine Dumnezeu. Omul îl înlocuiește pe Dumnezeu, dar atunci ce este Dumnezeu pentru noi? De aceea, oamenii noștri, în primul rînd, slujitorii bisericii, și în biserici, și în mănăstiri, trebuie să propovăduiască ce e bine și ce rău pentru suflet. Și atunci, dacă noi vom munci cu hărnicie în această direcție, sper că vom avea mai puține episoade de acest fel în viața noastră.

- Care e poziția Bisericii față de oamenii de la putere care adoptă asemenea legi? Este gata oare Biserica să recurgă la pedepse mai aspre pentru ei? Dacă e așa, atunci nu reiese că ea se amestecă în treburile laice? Cum să facem delimitarea?

- Noi întotdeauna ne străduim să nu ne amestecăm în treburile statului, ci doar să stăm la straja legalității bisericești, să respectăm ceea ce ne este dat de la Dumnezeu, ceea ce va fi bine pentru sufletul nostru. Însă uneori ni se impune să ne amestecăm în treburile statului. Aceasta nu este treaba noastră. Treaba noastră e să-i explicăm omului – fie el un simplu creștin, fie el conducător de țară. Dacă începem cu faptul că noi trebuie să pedepsim pe cineva, atunci noi vom trebui să-i pedepsim pe politicienii care au stat la cîrma statului – președinți, deputați, funcționari. Însă Biserica se străduie să-i convingă să nu facă acest lucru. Deoarece aceasta dăunează creștinilor ortodocși. Oamenii noștri îi aleg pe acești politicieni și nu e bine cînd un creștin are încredere într-un politician, pentru ca acela să stea la straja credinței ortodoxe, iar el în acest timp se îndepărtează și face ce vrea, aceasta e rău.

- În copilărie ați vrut să fiți marinar, apoi ați încercat să deveniți deputat. De ce nu ați devenit, spre exemplu, militar sau politician?

- Eu m-am născut într-o familie ortodoxă. Părinții mei au fost credincioși. Nu doar părinții, dar și întreg neamul. Practic toți au ocupat funcții publice. Tata a fost pădurar și bunelul a fost pădurar, și unchiul a fost pădurar. Totodată, ei mergeau la biserică. Mama mea cînta în corul bisericii, împreună cu surorile ei. Eu am început să merg de la cinci ani la Mănăstirea de la Poceaev, am început să merg la biserică – deși timpurile erau vitrege față de credincioși. Desigur, îmi plăcea viața bisericească. Însă băieții vor să fie eroi – piloți, marinari. Și eu la fel doream să fiu marinar. Și cînd am fost întrebat pînă la începerea serviciului militar ce vreau să fiu, eu am răspuns: marinar. Așa am ajuns în Flota Mării Negre.

În ceea ce privește deputatul – eu nu am tins spre politică. Atunci, în anul '90, eu am fost împins să particip la alegeri. Am fost la 2-3 întîlniri și mai mult nu am agitat pe nimeni și nu am participat. Erau preoți care doreau să devină politicieni, ei au mers în politică. Din Biserica Noastră Ortodoxă erau șase deputați în primul parlament. Nu vreau ca Biserica să participe în această afacere, deoarece să fii politician înseamnă să împarți oamenii în buni și răi. Iar Biserica unește oamenii, ea nu-i poate împărți: pe acesta îl spovedesc, iar pe acesta – nu. Să susținem politicienii în intenții bune, să meargă pe calea cea bună – asta noi putem. Să le dăm sfaturi. Dar să ne implicăm în politică nu e treaba noastră.

- Care este diferența dintre biserică și politică?

- Biserica are grijă de sufletul uman, politicienii – de trup. Și e bine cînd noi mergem pe drumuri paralele. Aceste căi nu trebuie să se intersecteze și să polemizeze. Noi putem polemiza doar pentru menținerea credinței noastre și să avem tangență doar cînd dorim să facem ceva bun pentru oameni, pentru țară. Să zicem, ei se străduie să fie grădiniță, școală. Noi ne străduim să fie biserică. Și atunci obținem o anumită armonie în societate. Există grădinițe, școli, există biserici. Și atunci în societate nu apar multe probleme.

- Există o problemă care, precum s-a dovedit, îi frămîntă pe mulți oameni în această țară. De ce Biserica Ortodoxă cedează pozițiile în Moldova? Nișa ei este ocupată de catolici, baptiști, musulmani, diferiți sectanți, care, deseori, în esență, îi convertesc pe enoriași. Ei se străduie să le intre în voie oamenilor, să-i ajute, ei bat la ușile caselor loc, aduc literatură, îi atrag cu bunuri. De ce Biserica Ortodoxă nu merge la fel de activ în popor?

- Să începem cu faptul că peste hotare – să nu mergem departe, în România vecină – Biserica Ortodoxă Română se află în componența statului. De aceea, cînd se construiește o biserică, mănăstiri, ea primește bani de la guvern, prin intermediul Ministerului Culturii. Și construiește nu biserica, ci guvernul. Preotul din statul vecin primește salariu de la stat, iar dacă biserica colectează ceva lei, atunci aceștia sînt folosiți pentru acte de caritate.

Noi trăim din contul slujbelor. Dacă sînt botezuri, cununii, sfințirea caselor, biserica are bani, care merg la plata salariilor preoților. În sate – la întreținerea dascălului, pentru plata serviciilor comunale, pentru întreținerea bisericii. Și practic, preotului de la sat nu-i mai rămîne aproape nimic, pentru a se putea ocupa de caritate.

Peste hotare mai există o practică. Legislația acolo prevede că fiecare persoană, indiferent de confesiune, plătește în fondul acestei confesiuni 2-3 procente din venit, alții mai mult. Și iată aceste fonduri colectează mijloace, fie în Europa, fie în America. Ei și așa trăiesc bine, iar acești bani ei îi trimit fraților de credință în Republica Moldova. De aceea, adventiștii, baptiștii și alte confesiuni au bani pentru procurarea cărților, pentru a le ajuta oamenilor.

Noi putem să ajutăm doar printr-un cuvînt bun, iar la sărbători, din ceea ce avem, să mai ajutăm oamenii. De aceea noi avem doar un „cuvînt sec”. Însă eu întotdeauna mă strădui să-i rog pe preoți, uneori îi rugăm pe conducătorii întreprinderilor – în ajunul Crăciunului, Paștelui – să facă acte de caritate pentru Biserică – ca noi, la rîndul nostru, să putem împărți chifle și păscuțe creștinilor noștri nevoiași.

- Se spune că uneori aceste chifle sau alte donații pot fi vîndute de către oameni fără scrupule. Sînt luate măsuri, dacă anumite persoane de pe lîngă biserică procedează incorect?

- Slavă Domnului, eu nu am avut asemenea cazuri, nimeni nu s-a adresat. Dacă, să nu dea Domnul, asemenea cazuri vor fi, trebuie să vă adresați la mine, în primul rînd. Dacă în raion, atunci la blagocin, iar acesta se va adresa la mine și atunci noi îi vom putea pedepsi. Însă eu nu cred că persoana care este pusă pentru a împărți bunuri nevoiașilor să fure de acolo – acest lucru nu este creștinește, nu este uman. Și, desigur, dacă asemenea cazuri vor fi, noi vom lua măsuri.

- Mitropolia se ocupă de caritate?

- Pe parcursul întregului an, deși noi nu avem un fond special, la noi vin oameni săraci și cer: dați-mi 100 de lei, 200 de lei, vreau să cumpăr pîine, lapte. În asemenea cazuri, noi le putem da de la bucătăria noastră o pungă cu cele necesare, ceva bani. Acest lucru îl facem aici, la Mitropolie. Dar nu putem spune că în fiecare zi și constant. Noi privim omul. Se vede imediat: a venit la noi într-adevăr pentru că nu are ce mînca sau în scopuri meschine. Au fost cazuri în care noi am verificat. Au venit niște fete: dați-ne bani, noi nu avem cu ce trăi. Am desemnat un preot pentru a vedea unde trăiesc. „Nu, nu trebuie”, au spus și mai mult nu au venit.

- Din ce mijloace Biserica construiește locașuri, ce surse are, cine o ajută?

- Desigur, sînt mulți oameni buni pe lumea asta. Dacă preotul vrea să construiască o biserică, iar aceștia sînt în special, absolvenții Seminarului Teologic, Academiei Teologice, se însoară, eu îi binecuvîntez în rangul de diacon, în preoție și îi numesc la o parohie. În majoritatea cazurilor acești preoți merg în sate mici, unde nu este nimic. Ei încep să pribegească, să caute oameni buni. Uneori, găsesc asemenea oameni buni. Aceștia sînt și oameni de afaceri, care vor să ajute. Sînt unele întreprinderi care donează sau metal, sau ciment, sau piatră, tot ce pot. Apoi oamenii din sat îi ajută. Apoi mai sînt și creștinii noștri de peste hotare, care lucrează în Italia, Grecia, Spania și alte țări. Și cînd aud că un preot vrea să construiască o biserică, atunci, desigur, îi ajută.

Iată, spre exemplu, toamna eu am sfințit biserica din satul Stejăreni, raionul Strășeni. Am numit un preot tînăr, care nu are nimic. L-am întrebat: vei putea să construiești? „Vlădică, binecuvîntează-mă și voi începe”, a spus el. A început cu aceea că și-a vîndut vechiul Jiguli și calculatorul, a început să facă ceva. Oamenii au văzut că el se străduiește pentru biserică și au început să-l ajute. M-am adresat la niște oameni de afaceri, ei au ajutat cu materiale de construcție și cu bani. Iar deja toamna eu am sfințit această biserică. S-au găsit oameni buni și de la conducerea țării. În satul acela, unde nu a fost niciodată drum, ei au construit un drum. Chiar aseară a fost la mine: îi trebuie icoane. Am fonduri, mă strădui să-l ajut. Adică, dacă oamenii văd că el este sînguincios, îl ajută. Acum el vrea să sape o fîntînă. Se vor găsi oameni și vor face, dar nu doar pentru a fi lăudați, ci pentru ca în acest sat să fie fîntînă. Trebuie de arătat prin propriul exemplu, dar nu pur și simplu de vorbit.

- Vorbim despre faptul că în Moldova apar multe confesiuni. Cum să conviețuim cu ele? Și cum să ne clarificăm în diversitate?

- Sfînta Biserică ne învață că trebuie să ne iubim dușmanii. Eu nu pot spune că ei sînt dușmani în sensul direct al cuvîntului, ei sînt oponenții noștri. De aceea noi nu trebuie să ne rușinăm de credința noastră. Uneori se întîmplă că creștinii ortodocși se rușinează de credința lor. Mergem prin oraș sau sîntem în troleibuz. Când trecem pe lângă o biserică, ne rușinăm să ne facem cruce, să ne închinăm în fața unui loc sfînt. Dacă vom fi și pe viitor la fel de rușinoși, atunci am putea pierde și mai mult. Noi trebuie să fim fermi în credința noastră și să nu ne rușinăm să vorbim despre faptul că sîntem ortodocși, că sîntem creștini și provenim de la Hristos.

Credința noastră are peste 2 mii de ani. Toate celelalte confesiuni au apărut cu mult mai tîrziu. Cea catolică a devenit independentă din 1054, iar celelalte au apărut în secolele 17-18. Acestea sînt ramuri ale bazei, care este Biserica noastră Ortodoxă. De aceea, eu le-aș recomanda tuturor celor care doar au apărut să se pocăiască, să primească botezul și să revină la credința ortodoxă, deoarece aceasta este temelia ce-și are rădăcinile în istoria omenirii. Tineretul este ademenit de aceste confesiuni și secte pentru că acolo e libertate. Acolo nu este post, acolo poți să te rogi acompaniat de chitară. Pe ei îi atrage faptul că acolo te poți distra, fiind o persoană credincioasă în același timp. Iar religia noastră ortodoxă cere cu severitate respectarea tuturor regulilor bisericești, tradițiilor, canoanelor. De aceea ea și există 2 mii de ani. Și va exista și mai departe.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав