Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Voronin consideră că Moldova nu trebuie să întoarcă spatele Europei

25 feb. 2015,, 13:30   Politică
6860 8
Воронин считает, что Молдове "нельзя отворачиваться от Европы"
Foto: trm.md
Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că „este imposibil să te afli în centrul Europei și în același timp să te întorci cu spatele la cele ce se întîmplă în Europa”. Declarația a fost făcută miercuri, într-un interviu pentru Radio Moldova, notează „Infotag”.

„Noi deja ne-am expus părerea față de Acordul de asociere cu UE. Nu vom cere denunțarea acestuia, pentru că afectează imaginea țării. Totodată, acest document a fost negociat în grabă și are multe carențe care pot și trebuie corectate”, a menționat Voronin.
Politicianul a amintit că „PCRM a început realizarea planurilor de modernizare a țării în conformitate cu standardele europene încă în anul 2002”.

„Noi acum nu vorbim despre integrarea europeană, or, Europa singură se confruntă cu destule probleme. Astăzi nimeni nu discută despre integrarea în UE. Totodată, trebuie de recunoscut că Moldova are perspective de aderare doar în cazul modernizării după standardele europene. Noi sîntem capabili să realizăm această sarcină. Este imposibil de realizat integral Acordul de asociere, însă toate momentele pozitive trebuie implementate”, a subliniat liderul comuniștilor moldoveni.

Referindu-se la participarea comuniștilor la alegerile locale, Vladimir Voronin a spus că PCRM va înainta un candidat la funcția de primar al Chișinăului.

„Vom participa la alegeri de sine stătător, fără alianțe și blocuri. Vom merge în scrutin cu oameni onești și pregătiți, inclusiv la funcția de primar al capitalei. În cei opt ani aflați la cîrma municipiului, Dorin Chirtoacă nu a realizat niciun fel de reforme și a transformat orașul într-o gunoiște”, a menționat Voronin, confirmînd că acum se discută despre posibilitatea amînării alegerilor locale pentru toamnă.

Vladimir Voronin și-a exprimat regretul că președintele României, Klaus Iohannis, s-a întîlnit cu liderii unor partide parlamentare, însă nu și cu opoziția.

„Îmi pare rău că o asemenea întrevedere nu a avut loc, ar fi fost utilă”, a menționat Voronin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?