X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cibotaru neagă că ar fi promovat ideea federalizării

4 feb. 2015,, 12:11   Societate
4570 0

Foto: noi.md

Directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru, infirmă zvonul că ar fi promovat anterior ideea federalizării Republicii Moldova. Analistul politic a făcut precizările de rigoare după ce Mihai Ghimpu a declarat recent că PL nu va susține guvernul Leancă, deoarece în noua componență ar fi un ministru care susține federalizarea, notează NOI.md.

Analistul politic, care ar putea fi promovat în funcția de ministru al Apărării în noul executiv, a precizat că nu-și explică cum liderul PL a ajuns la o asemenea concluzie.

„Domnul Mihai Ghimpu a afirmat ca în lista candidaților pentru noul guvern condus de Iurie Leancă este un ministru care «susține federalizarea», din care motiv nu ar vota aceasta componență. Nu știu de ce această declarație a fost legată de numele meu. Am încercat sa caut prin Google măcar vreo posibilitate ca sa fiu înțeles eronat din vreun text sau comentariu și nu am găsit nimic potrivit. Nu înțeleg, de unde se deduce că aș fi pentru «federalizare»?”, a menționat Cibotaru pe o rețea de socializare.

Viorel Cibotaru a mai declarat că este deschis pentru discuții cu Mihai Ghimpu, pentru a clarifica această întrebare. „Domnule Ghimpu, indiferent cine v-a sugerat această idee, ea nu corespunde adevărului și voi discuta cu Dvs. cu plăcere acest subiect controversat, în orice format public”, a adăugat Cibotaru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?