Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ai grijă ce mănânci! Unele firme de catering te pot deservi cu o intoxicaţie la pachet

2 feb. 2015,, 12:35   Societate
5515 0

Foto: dobraja-trapeza.ru

Serviciile de catering au ajuns să fie solicitate şi în ţara noastră. Tot mai multă lume preferă să comande mese cu meniu fix la serviciu sau chiar la domiciliu. Dar în ce condiţii sunt pregătite aceste bucate? În reportajul ce urmează veți vedea cum unele companii, fără acte în regulă, le livrează clienţilor mâncare pregătită în condiţii insalubre.

Am mers cu inspectori de la Agenţia pentru siguranţa alimentelor să vedem dacă se adevereşte informaţia deţinută de noi, precum că aici sunt practicate ilegal servicii de catering. Angajaţii cafenelei ne-au spus că, acum, acest local de alimentaţie publică nu activează.

Dar ne-am dat seama că angajaţii încearcă să ascundă ceva în subsolul localului.

Condiţiile insalubre în care erau preparate bucate pentru serviciul de catering i-a şocat pe inspectorii de la Direcţia pentru siguranţa alimentelor.

"Vedem bucătăria necorespunzătoare normelor de activitate, vedem încălcarea normelor de igienă, lucruri personale, suprafaţă murdară. Produse pregătite termic, la un loc cu materia primă. Lipsa marcajelor pe produse, ceea ce nu ne permite să identificăm produsul cu termen de valabilitate şi informaţie necesară pentru a stabili dacă produsele sunt comestibile şi nu sunt periculoase pentru sănătate", a declarat inspectorul superior de la Direcţia Siguranţă a alimentelor din municipiul Chişinău, Eugen Straistă.

Între timp, a venit şi administratorul localului, care s-a arătat indignat de vizita oaspeţilor nepoftiţi.

"- Prezentaţi actele, care permit această activitatea. – Nu avem acte. Faceţi proces verbal şi scrieţi că nu avem acte. Puneţi-ne amendă şi gata!!!", a spus administratorul turc, Muhamed Alabad.

"Nu cunosc despre faptul acesta, am avut acum solicitare şi ne clarificăm. Faptul că aici sunt practicate servicii ilegale de catering ne este confirmat şi de o fostă angajată la negru în acest subsol. Spune că a găsit acest loc de muncă într-un anunţ publicat într-un ziar", a zis un poliţist de la inspectoratul nr.1 din Botanica.

"Când te angajezi undeva, trebuie să semnezi contract de muncă, dar aici, nimic. Poţi să lucrezi şi o lună, şi două, şi tot nu-ţi plătesc", a menţionat bucătăreasa.

"Ordonanţă de stopare a activităţii, la moment s-a remis o prescripţie, riscă o amendă administrativă. Pe acest caz va fi întocmit un proces verbal, care va fi înaintat în instanţă", a adăugat Eugen Straistă.

De la Agenţia Naţională pentru siguranţa alimentelor aflăm că în toată ţara există doar 10 localuri autorizate să presteze servicii de catering. Dar această activitate o practică şi alţi agenţi economici.

"Noi întocmim procesele verbale, le expediem în instanţa de judecată, trec trei luni de zile, câte odată sunt puse pe rol, altă dată expiră termenul de prescripţie, de examinare a acestui dosar, iar dacă chiar şi ajunge la examinarea cauzei cu decizie definitivă, ajungem la o amendă de 10 unităţi convenţionale, ceea ce este 200 de lei, şi dacă achită în 72 de ore, agentul economic achită 100 de lei. Când iese din instanţa de judecată, râde şi îşi bate joc, pur şi simplu", a conchis şeful Direcţiei Supravegherea Comerţului din cadrul ANSA, Angela Chiriac.

Datele furnizate de Ministerul Sănătăţii denotă că numai anul trecut, peste de 200 de oameni, au ajuns la spital cu infecţii alimentare după ce au consumat mâncare preparată în localuri de alimentaţie publică. Aproape jumătate dintre ei au apelat la serviciile de catering.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?