Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Demolarea magazinului a fost stopată... pînă mîine

26 ian. 2015,, 17:25   Societate
6505 0
Foto: basarabia.md
„La rugămintea stăpînului pavilionului comercial situat deasupra trecerii subterane de pe strada Alecu Russo, noi am stopat lucrările de demolare a construcției. În funcție de decizia instanței de judecată, pe care antreprenorul a promis să o prezinte pînă atunci, va fi decisă soarta acestui punct comercial”, a comunicat vicepretorul sectorului Rîșcani, Tudor Călugăreanu, contactat de NOI.md.

Scandalul s-a declanșat în sectorul Rîșcani al capitalei. Primăria Chișinău a inițiat demolarea magazinului, care, în opinia autorităților, a fost construit ilegal. La momentul actual, demontarea construcției este stopată, iar proprietarii încearcă să clarifice motivele conflictului. În opinia lor, inițiativa demolării aparține unei persoane care urmărește interese înguste.

„Se poate spune orice. În acest caz concret noi îndeplinim decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 11/49 din 23 decembrie 2014. Stăpînul sau reprezentantul acestuia a fost prezent la ședința respectivă. Cine l-a încurcat să-i convingă pe consilierii municipali că obiectul este construit legal?! Ce l-a încurcat pe antreprenor să conteste decizia în instanța de judecată?! La urma urmei, noi l-am avertizat cu cîteva zile înainte de demolare, dar din partea lui nu a fost nicio reacție. Iar astăzi, din senin a apărut această „dezvăluire”. Pentru noi decizia CMC-ului este lege, care se execută, nu se discută”, a subliniat funcționarul.

„Stăpînul pavilionului a promis să prezinte pînă mîine decizia instanței de judecată, de care vom ține cont în continuare. Dacă decizia nu-i va fi favorabilă, atunci agentul economic va fi obligat să demoleze magazinul sau o vom face noi, cu mijloace proprii”, a precizat Călugăreanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?