Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Noul rege saudit, „cunoscut pentru probitatea sa morala”

23 ian. 2015,, 21:00   Externe
4976 1

Foto: newsru.com

Prinţul Salman bin Abdelaziz (79 de ani), care devine noul rege al Arabiei Saudite în urma decesului regelui Abdallah bin Abdulaziz, este cunoscut pentru probitatea sa morală, fiind considerat drept un arbitru respectat în cadrul familiei regale, scrie AFP.

Prinţ moştenitor din iunie 2012, Salman a apărut în prim-planul scenei politice în ultimii ani, prezidând deseori Consiliul de Miniştri şi reprezentându-l în străinătate pe Regele Abdallah, care, din cauza sănătăţii sale fragile, şi-a redus în mod considerabil activităţile publice.

El a fost şi vicepremier, post obţinut în acelaşi timp cu cel de Prinţ moştenitor al Tronului în 2012, după moartea fratelui său Nayef. El cumula şi funcţia de ministru al apărării din octombrie 2011, potrivit Agerpres.

„Numărul doi'' în ierarhia regatului, Prinţul Salman şi-a intensificat vizitele în Occident şi Asia, adăugând o latură internaţională carierei sale, axată până în 2012 pe afacerile interne.

Născut la Ryad pe 31 decembrie 1935, Prinţul Salman a fost guvernatorul capitalei timp de aproape 50 de ani, în condiţiile în care majoritatea provinciilor saudite au la conducere membri ai familiei regale cu rang de ministru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?