Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Zbigniew Brzezinski: recomand poziţionarea de trupe americane sau europene în ţările baltice

22 ian. 2015,, 19:00   Externe
5724 5

Foto: puterea.ro

Zbigniew Brzezinski, un influent fost consilier de la Casa Albă, a recomandat prepoziţionarea de trupe americane sau europene în ţările baltice. În opinia acestuia, "coşmarul este ca, într-o zi, (Vladimir Putin) să ocupe Riga (Letonia) şi Tallinn (Estonia), ceea ce nu i-ar lua decât o zi".

"Vom spune că este groaznic, că este şocant", dar, "cu siguranţă, nu vom putea face nimic" fără a risca provocarea unui potenţial război nuclear, a completat fostul consilier de la Casa Albă.

Trebuie imaginată "o disuasiune", partea rusă trebuie obligată să înţeleagă "că va exista o reacţie" din partea NATO. În acest context, "recomand prepoziţionarea de forţe" în ţările baltice, dar într-o manieră care să nu provoace Rusia, a precizat fostul consilier de la Casa Albă.

"Câţiva militari americani în Estonia nu vor reprezenta o ameninţare de invazie pentru Rusia. Putin va şti aceasta, dar el va mai şti că, dacă va invada Estonia, va întâlni forţe americane în calea sa şi chiar câţiva germani, câţiva francezi, câţiva britanici", a completat Zbigniew Brzezinski. Acesta le recomandă ţărilor occidentale să furnizeze arme "defensive" Ucrainei, asigurând totodată Rusia că nu intenţionează să integreze Ucraina în NATO.

Zbigniew Brzezinski este fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter şi intervine adesea în dezbaterea publică americană pentru a-şi exprima opiniile referitoare la politica externă a Statelor Unite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?