X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Tîrg de caritate organizat la Universitatea Populară

17 ian. 2015,, 15:30   Societate
4037 0

Foto: the-province.ru

Mîine, 18 ianuarie, la ora 11.00 va fi organizat un Tîrg de Caritatea în incinta Universității Populare din Chișinău.

Acest tîrg este organizat de către o studentă moldoveancă, care în prezent își face masterul în România. Tîrgul are drept scop colectarea unor sume de bani pentru a ajuta cîteva familii vulnerabile din țară. „Fiind plecată peste hotare, am organizat întreg evenimentul prin intermediul site-urilor de socializare. Aici am găsit persoanele care vor participa, aici am aflat și despre familiile pe care urmăm să le ajutăm” a declarat pentru NOI.md, organizatoarea Alina Cotorobai.

Potrivit Alinei, la tîrg se vor putea întîlni „articole din îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii, decorațiuni, suvenire noi și la mîna a doua, pentru femei numai”. În cadrul tîrgului vor participa aproximativ 10 persoane care vor aduce aceste articole de vînzare. Banii colectați de pe urma vînzărilor vor fi folosiți pentru procurarea unor produse pentru „familii atît din Chișinău, cît și din alte raioane: Hîncești, Telenești” a completat organizatoarea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?