X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

,,Avem iluminare stradală după standarde europene, nu cu opaiţe!”

12 ian. 2015,, 17:55   Societate
9954 0

Foto: noi.md

Astfel se laudă celor ce le vizitează satul locuitorii din Ustia, Dubăsari, care de zece luni încoace au nopţi „luminate” la propriu...

De la începutul anului curent, cei 3800 de locuitori ai satului Ustia se bucură de un sistem econom şi modern de iluminare stradală. Acum, serile, ei merg fără să se teamă că ar putea fi atacați sau jefuiți, iar autoritățile locale spun că numărul infracțiunilor comise în timpul nopții în sat s-a redus. Sistemul de iluminare stradală, cu o lungime de 14 km, a fost construit cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul Programului ,,Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

Până în ianuarie 2014, în timpul nopții, bezna era stăpână pe străzile din Ustia. Din sat se vedea doar fâşia de lumini ce se aşternea pe partea stângă a Nistrului, în regiunea hidrocentralei de la Dubăsari. Acum însă şi pe partea dreaptă a râului, la Ustia, becurile de pe stâlpi scaldă nopțile în lumină. Oamenii merg acum fără frică prin sat, chiar şi după ce se lasă amurgul. ,,Acum pot să mă plimb pe străzi şi seara cu copilul. Se vede dintr-un capăt până în celălalt al mahalalei. Înainte, când veneam de la discotecă noaptea, mergeam până acasă cu frica în sân. Acum însă cu toții suntem mai în siguranță”, spune Irina Reul, o tânără locuitoare a satului Ustia.

Siguranță la doar 15 lei lunar

Maria Tuhtea spune că nu a văzut din tinerețe lumină pe străzile satului şi că noul sistem, care a schimbat modul de viață al localnicilor, merită banii investiți. ,,Plătim factura lunar, câte 15 lei de gospodărie pentru iluminarea stradală. Nu este o sumă mare, dar ar fi bine să fie puse astfel de becuri în tot satul, ca să nu umblăm cu lanterna, când mergem pe străduțele mai lăturalnice”, menționează femeia.

Finanțatorii au insistat pe calitate în favoarea cantității

Potrivit autorităților publice locale din Ustia, construcția sistemului de iluminare stradală a costat circa 1 milion 980 de mii de lei, însă, din păcate, nu a cuprins tot satul. „Mai avem străzi mici, care nu sunt iluminate. Inițial, atunci când am câştigat acest proiect, ne-am gândit să amplasăm becurile la o distanță mai mare unul de altul, ca să acopere întreaga localitate. Însă finanțatorii nu au fost de acord. Au spus că iluminarea stradală trebuie să corespundă standardelor europene, să aibă la bază tehnologii eficiente energetic, nu să fie ca nişte opaițe”, spune Aurelia Urâtu, primărița din Ustia. Alesul local menționează că inițial, timp de jumătate de an, administrația publică locală a fost cea care a achitat factura pentru energia electrică la iluminarea stradală. Acum însă fiecare gospodărie plăteşte câte 15 lei lunar.

Doamna primar susține că iluminarea stradală nu doar a schimbat Ustia la față - ea aduce multe beneficii localității. ,,Siguranța cetățenilor în timpul nopții este foarte importantă pentru noi, iar, după construcția acestui sistem, în sat s-a micşorat numărul cazurilor de furturi în timpul nopții. Mi-aş dori ca tot mai multe sate din țară să se bucure de iluminare publică stradală, aşa cum este la Ustia”, spune ea.

Surse externe de finanțare pentru promovarea încrederii

Menționăm că, în cadrul Programului UE-PNUD „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, în anii 2013-2014 a mai fost construit un sistem de iluminare stradală în localitățile Climăuții de Jos şi Cot din raionul Şoldăneşti.

Acestea, dar şi multe alte acțiuni desfăşurate pe malul drept şi cel stâng al Nistrului au drept scop să contribuie la sporirea gradului de încredere între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, prin implicarea autorităților locale, organizațiilor societății civile, comunității de afaceri şi altor părți interesate, precum şi prin asigurarea dezvoltării economice şi sociale a comunităților locale.

Potrivit Ludmilei Țiganu, specialist în comunicare în oficiul ONU Moldova, în perioada 2012-2014 în cadrul acestui Program au fost reconstruite 35 de obiecte de infrastructură socială (şcoli, grădinițe, centre medicale, drumuri). Alte şase proiecte de reconstrucție a infrastructurii sociale sunt în proces de realizare. Programul este implementat în perioada 2012-2015 şi are un buget total de 10,6 milioane de euro, acordați de Uniunea Europeană (9,5 milioane) şi de PNUD (1,1 milioane).

Această publicaţie este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Autor: Lilia Zaharia, Asociaţia Presei Independente

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?