Istoria omului de zăpadă

Foto: fafka.ru

Chiar dacă nu are legătură directă cu sărbătorile de iarnă, omul de zăpadă este în atenția noastră toată iarna. Acesta își bagă nasul portocaliu în viețile noastre de cum se adună primul strat subțirel de zăpadă. Cine a avut ideea de a pune un bulgăre peste altul și încă unul și cum a hotărît că cel mai bun nas pentru omul de zăpadă ar fi un morcov?! Cu părere de rău, dovezile s-au topit de mult.

Totuși putem afirma că omul de zăpadă e vechi de cînd omenirea. Acesta se pare că a apărut în urmă cu 30 de mii de ani. Primii oameni au creat figurine antropomorfe. Oamenii de știință presupun că aceste reprezentări au fost modelate și în zăpadă. Cert este că prima menționare a omului de zăpadă apare într-un manuscris din anul 1380. Obiceiul de a face oameni de zăpadă, ca simbol al iernii, ca joc al copiilor și a adulților cu zăpadă, a apărut în Evul Mediu. Structura omului de zăpadă era aceeași ca azi: doi sau trei bulgări de zăpadă așezați unul pe altul. Se folosea același morcov pentru nas, cărbuni în loc de ochi și multă zăpadă. Apoi, sculptorii în zăpadă îl îmbrăcau cu ce le trecea prin minte: palton, fular, pălărie sau oală, mături în loc de brațe. Echipat în acest fel, omulețul de zăpadă se topea mai greu, rezistînd mai mult timp acțiunii directe a razelor solare. Întotdeauna omul avea și un chip. După direcția în care erau îndreptate colțurile gurii, zîmbea sau era trist.

În prezent, chiar dacă este zăpadă sau nu, întîlnim omuleți de zăpadă peste tot în jur în perioada geroasă a anului: fie că e vorba de publicitatea de la TV sau cea stradală, fie că e vorba de filmulețe sau desene animate, fie că sînt construiți din luminițe pentru a atrage atenția trecătorilor.