X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Avocatul poporului: Niciun angajat nu poate fi eliberat din funcție pentru refuzul de a se vaccina

23 iul. 2021,, 16:15   Societate
104119 5

Niciun angajat din R.Moldova nu poate fi eliberat din funcție pentru refuzul de a se vaccina, precizează Avocatul poporului Maia Bănărescu într-o declarație de presă.

Precizarea a fost făcută în contextul informațiilor, apărute în spațiul public, privind avertizarea unor angajați cu riscul concedierii, în cazul refuzului vaccinării anti Covid.

Ombudsmanul notează că în prezent Republica Moldova nu are un cadrul legal care să permită angajatorilor să decidă asupra eliberării din funcție a unui angajat pe motivul refuzului de a se vaccina.

"Articolul 5 din Codul muncii garantează asigurarea dreptului fiecărui salariat la apărarea drepturilor şi libertăților sale de muncă. Condițiile concedierii unui salariat sînt strict stipulate în art. 86 din Codul muncii, printre care NU se regăsește și cea privind refuzul vaccinării. Vaccinarea este un drept la sănătate al omului", se arată în declarație.

Maia Bănărescu a precizat totuși în ce condiții încurajarea vaccinării ar putea fi obligatorie.


"Restrîngerea exercițiului unor drepturi și libertăți ale cetățenilor poate avea loc în anumite condiții și doar în strictă conformitate cu prevederile art. 54 din Constituție. Astfel, pentru unele sectoare publice și private sau pentru anumite categorii de angajați, încurajarea vaccinării ar putea fi obligatorie, însă numai prin emiterea unor acte normative speciale prin care vaccinarea să fie una din condițiile în vederea relaxării restricțiilor privind exercitarea activității la locul de muncă și protecția sănătății publice. În caz contrar, condiționarea raportului de muncă de efectuarea unui vaccin sau a testării este inoportună, discriminatorie și încalcă flagrant legislația muncii, mai argumentează avocatul poporului", se mai arată în declarație.

În context, Maia Bănărescu, recomandă autorităților din diferite structuri ale statului să pună accentul pe informarea corectă a angajaților cu privire la beneficiile vaccinării anti Covid-19, fără a face presiuni pe aceștia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?