Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

CCI va explica schimbările în perfectarea actelor la vămuirea mărfurilor

24 dec. 2014,, 09:15   Economie
3618 0

Foto: mygazeta.com

CCI oferă operatorilor economici suport informativ în contextul intrării în vigoare a mai multor modificări legislative în procesul de vămuire a mărfurilor

Camera de Comerț și Industrie amintește operatorilor economici că de la 1 ianuarie 2015 intră în vigoare noua nomenclatură combinată a mărfurilor, care reunește atît nomenclatura tarifară și statistică, cît și tarifele vamale la importul produselor. Totodată, operatorii economici vor avea posibilitatea să efectueze online procedurile de declarare vamală la importul mărfurilor prin orice post vamal începînd cu data de 1 martie 2015.

Declararea electronică reduce costurile logistice și de timp pentru operatorii economici, care anterior trebuia să suporte cheltuieli legate de deplasarea mijlocului de transport cu mărfurile încărcate pînă la terminalul vamal, staţionarea în zona de control vamal, aplicarea sigiliilor, multiplicarea actelor şi altele. Utilizînd semnătura digitală, operatorii economici se conectează din oficiu la sistemul informațional vamal și perfectează declarația vamală, iar marfa se transportă direct la frontieră.

Nomenclatura combinată a fost elaborată și pusă în funcțiune în vederea armonizării actelor normative interne la actele internaționale în contextul intrării în vigoare a Acordului de creare a Zonei de comerț liber aprofundat și cuprinzător cu Uniunea Europeană. În document şi-au găsit reflectare atît noile modificări la nivel de clasificare şi codificare a mărfurilor, cît şi unele cote revizuite ale taxelor vamale, acestea fiind racordate la mărimile negociate cu OMC.

Camera de Comerț și Industrie oferă consultații agenților economici în utilizarea noii nomenclaturi combinate a mărfurilor și a procedurilor de vămuire electronică prin oricare dintre cele 8 filiale ale sale din teritoriu, precum și la Departamentul evaluare, expertiză și certificare din Chișinău. Pentru a examina subtilitățile în domeniu, experții din toate subdiviziunile Camerei de Comerț și Industrie au fost convocați la centrala CCI din Chișinău, la un seminar cu participarea reprezentanților Serviciului Vamal.

În deschiderea seminarului, președintele CCI, Valeriu Lazăr, a declarat că schimbările în regimul de comerț internațional reprezintă un context foarte responsabil, iar misiunea CCI este de a informa operatorii economici și a-i susține în dialogul cu autoritățile publice. „În tot ceea ce facem, ne propunem să oferim suport oportun și calitativ, pentru a fi un partener credibil atît al businessului, cît și al autorităților. Specificul nostru e că CCI nu caută să obțină profit, ci să-și realizeze misiunea de instituție de dezvoltare a mediului de afaceri”, a spus Valeriu Lazăr, precizînd importanța dialogului la nivel local, asigurat prin prezența CCI în teritoriu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?