Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Spiridușii lui Moș Crăciun în acțiune

23 dec. 2014,, 17:30   Societate
3904 0

Foto: moscraciun.md

Anul acesta, Academia lui Moș Crăciun a anunțat lansarea unei noi acțiuni – „Pomul dorințelor”.

Spre fericirea celor care au fost cuminți pe parcursul întregului an, s-au găsit și oameni cu suflet mare, care au hotărît să-l ajute pe Moșu în împlinirea dorințelor. Contactată de către echipa NOI.md, membrul Academiei lui Moș Crăciun Burdușa Maria a comunicat că pînă acum patru persoane au apelat la ei pentru a cere ajutor în realizarea dorințelor. Tot ea ne-a informat că „75 de scrisori au fost luate de către cei de la Diaspora. Sînt scrisorile copiilor vulnerabili și ei urmează să-i ajute”.

Cei care pînă în prezent și-au asumat rolurile de spiriduși ai lui Moș Crăciun le-au dus pomi de Crăciun, jucării, produse alimentare, sume bănești celor care au avut nevoie. Un astfel de spiriduș este și o elevă în clasa XI-a din capitală, Noroc Sorina.

„Știam de cîțiva ani despre Academia lui Moș Crăciun, dar abia anul acesta am hotărît să mă alătur acestora. Am mers la ei, știind că au nevoie de voluntari în ajutorul de a răspunde la scrisorile copiilor, dar pînă la urmă am zis să ajut și eu cu ceva pe cineva”, a declarat Sorina pentru NOI.md.

„Acum răspund la scrisori. Am ales trei copii ale căror dorințe le voi îndeplini. Trei fetițe își doresc lucruri pe care eu sînt în stare să le realizez: una dintre ele își dorește o carte de povești și un set pentru desen, alta vrea o tablă de desenat. Cea de-a treia are șase anișori și m-a impresionat foarte mult; e orfană și trăiește doar cu buneii și își dorește foarte mult o masă și un scaun pentru a avea unde scrie”, a continuat eleva.

Reamintim că doritorii de a intra în echipa Moșului trebuie să acceseze site-ul www.moscraciun.md, să aleagă o scrisoare de pe „Pomul dorințelor” și să îndeplinească dorința scrisă în ea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?