Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cetățenii moldoveni din stînga Nistrului sînt interesați în formarea cît mai rapidă a guvernului (VIDEO)

18 dec. 2014,, 18:00   Societate
5060 0
Foto: noi.md
„Noi, locuitorii satelor din stînga Nistrului care am păstrat credință Constituției țării, sîntem foarte interesați în formarea cît mai rapidă a guvernului republicii. Sperăm tare mult că ei vor putea opri dezmățul împotriva noastră declanțat de autoritățile nerecunoscutei RMN”, a declarat pentru NOI.md directorul întreprinderii agricole „Victoria-Cocieri” SRL, Petru Nirca.

Fermierul a relatat că terenurile lor agricole situate după traseul tiraspol-Camenca în cel mai obraznic mod au fost sechestrate de administrația transnistreană și transmise unei gospodării din Rîbnița .

Petru Nirca a precizat că „din cele 1200 ha de terenuri agricole, după traseu se află 1100 ha”. „În acest an, după lungi interdicții nouă în sfîrșit ni s-a permis să strîngem recolta de pe o suprafață de 500 ha. În loc de o recoltă posibilă de 4,5-5 tone la hectar, am obținut doar cîte 2 tone, adică am suportat deja pierderi de două milioane de lei. Astfel, 630 de fermieri au rămas fără proprietăți și fără o bucată de pîine, iar circa 100 de persoane au rămas fără lucru”.

„Autoritățile noastre, de asemenea, au turnat o lingură de dohot. Inițial, ele au aprobat suma compensațiilor de 13 milioane de lei, cu calcularea tuturor cheltuielilor tehnologice la fiecare hectar prelucrat, au aprobat documentul în Parlament, iar ulterior Guvernul s-a răzgîndit și a achitat compensații doar pentru hectare, egalîndu-i astfel pe cei care muncesc strict în conformitate cu cerințele agricole și pe cei care doar se prefac că muncesc. Am pierdut încă 1,5 milioane de lei”, a menționat fermierul.

„De menționat, că în cadrul diferitor programe, de exemplu „Apropierea malurilor”, antreprenorii nerecunoscutei RMN primesc credite preferențiale și granturi pentru dezvoltare din partea Moldovei, în timp ce noi nu avem acces la aceste proiecte și finanțe”, a mai spus Petru Nirca.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?