Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Transportul de călători, dat peste cap la Bălţi

10 dec. 2014,, 09:30   Societate
3221 1
Foto: alfanews.md
Transportul de călători a fost dat peste cap la Bălţi, din cauza grevei şoferilor de maxi-taxi de pe linia 21. Ei sunt nemulţumiţi de decizia primăriei de a le modifica itinerarul. Transportatorii afirmă că, din această cauză, numărul de călători a scăzut brusc, iar timp de două zile, au înregistrat doar pierderi. Autorităţile locale au anunţat însă că nu-și vor schimba decizia.

Şoferii spun că nu vor ieşi pe traseu dacă autorităţile nu le vor permite să activeze pe vechiul itinerar:

''Avem nevoie de cel puţin trei luni ca oamenii să se obişnuiască cu aceste schimbări. Intrăm în datorii, banii ne ajung doar pentru cobustibil".

''Dacă ne vor permite să revenim la itinerarul vechi, vom ieşi pe linie. În caz contrar, nu vom lucra".

Situaţia îi nemulţumeşte şi pe pasageri, care sunt nevoiţi să piardă mai mult timp pentru a ajunge la destinaţie:

''Ieri, am aşteptat microbuzul numărul 21 mai bine de 20 de minute. După care am aflat că acestea nu mai circulă pe aici. Am mers pe jos până în centrul oraşului. E foarte incomod. ''

''Oamenilor le este foarte dificil să ajungă la destinaţie, de multe ori sunt nevoiţi să schimbe mai multe microbuze.''

Reprezentanţii Primăriei spun că au făcut modificările pentru a scăpa de ambuteiajele care se creează în centrul oraşului şi nu au de gând să-şi schimbe decizia.

''Vom propune această linie altor transportatori. Suntem convinşi că ruta va funcţiona", a declarat șeful Direcţiei gospodăriei municipale, Veaceslav Zincovschi.

Pe linia de maxi-taxi 21 din Bălţi circulă aproximativ 20 de microbuze.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?