Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Bradu: Important e ca artiștii să nu să se întîlnească în aceleași ținute

3 dec. 2014,, 14:30   Business
5548 0
Foto: fashionguide.md
În ultimul timp tematica etno este tot mai populară, inclusiv în ținute. Pe de o parte, aceasta este o posibilitate de a corespunde tendințelor modei, iar pe de alta – de a te face remarcat. De exemplu, designerul Alina Bradu propune modele care nu se repetă și care au devenit populare printre artiștii autohtoni, relatează NOI.md.

Absolventă a Colegiului Tehnologic și al Facultății de Arte și Design a Universității Pedagogice, Alina Bradu și-a dezvoltat lucrarea de licență (colecția în stil etno) de la universitate în propria afacere. Încă după absolvirea colegiului ea și-a deschis un mic atelier. Iar cu banii dăruiți la nuntă Alina și soțul ei, Igor Bradu, au cumpărat prima mașină de cusut.

- Mai departe, tot ce cîștigam investeam în dezvoltarea întreprinderii. Igor tot e designer, dar se specializează pe articole din piele. Cînd au apărut mai multe comenzi decît puteam să le executăm în doi, angajam oameni. În prezent, în atelier lucrează opt persoane, dar mai sînt și angajați care lucrează de acasă, executînd operații manuale. Cu timpul, afacerea s-a extins, iar pe lîngă atelier a fost deschis un show-room în centrul Chișinăului.

Linia etno a apărut în afacerea noastră, deoarece eu am studiat bine această temă și am înțeles că pot face ceva nou. În urmăcu patru ani, cu această lucrare de licență noi am trecut preselecția pentru festivalul „Art Podium”. Ea a avut o rezonanță mare și au început să vină comenzile. De atunci, în fiecare an, noi creăm cîte o colecție nouă pentru „Art Podium”. După defilările pe podium toate ținutele se vînd, nu se vinde doar pentru show, deoarece noi avem o abordare practică asupra lucrurilor pentru ca ele să poată fi purtate în viața cotidiană.

Anul acesta noi nu am participat la concurs, dar am oferit un master class (colecția avea 12 ținute). De asemenea, noi ne străduim să participăm la expozițiile „Fashion”, „Beauty”, „Fabricat în Moldova”, pentru a demonstra ce putem. Ne ajută și pagina de Facebook. Dar mie mi se pare că cea mai bună publicitate este „radio «Sarafan»”: clienții noștri sînt cea mai bună publicitate. Deseori oamenii vin să cumpere ceva, pentru că au văzut undeva modelele noastre”, spune designerul.

Dacă inițialcomenzile erau executate pentru colectivele de dansuri, atunci, treptat, hainele în stil etno au ieșit «în lume». Oamenii simpli, de asemenea, le poartă cu plăcere, deoarece stilul etno este tendința sezonului. Multora le place să meargă îmbrăcați așa la cununie în biserică, la nuntă, susținînd tradițiile. Deoarece Alina Bradu confecționează ținute stilizate, acestea se înscriu foarte bine în garderoba cotidiană. Spre exemplu, o bluză brodată poate fi purtată chiar și cu blugi, iar un asemenea contrast face și mai moderne motivele naționale.

În ținutele, confecționate în atelierul soților Bradu, este mult lucru manual, care le face unice. Precum afirmă Alina, fiecare unitate este individuală și este de o calitate înaltă. De remarcat că prețurile la aceste haine sînt accesibile. De exemplu, o bluză costă 850-1200 de lei, în funcție de țesătură, model, finisare (dantelă, broderie). O bluză cu broderie manuală, la care meșterul lucrează o lună, costă de la 2000 de lei, deoarece cea mai scumpă parte este broderia.

Pe lîngă haine pentru femei (bluze, rochii, fuste, veste), atelierul a început să confecționeze și îmbrăcăminte pentru bărbați în stil etno (cămăși, jachete, pantaloni, accesorii – toate cu broderii). Drept imbold a servit cererea: dacă la cununie în biserică se duce o pereche de miri, atunci este de dorit ca hainele mirelui să corespundă ținutei miresei sau nănașul și nănașa tot doresc să fie în același stil.

- Spre deosebire de alte ateliere, noi confecționăm și încălțăminte cu broderii (în acest caz este broderie la mașină) – pantofiori, papucei cu broderie, în ultima colecție – cizmulițe din fetru, deoarece Igor este designer de încălțăminte. Noi lucrăm cu calapoade pentru dansuri, deoarece printre clienții noștri sînt foarte mulți oameni de artă. Fiecare pereche de încălțăminte este unică, iar prețul este acceptabil. De exemplu, pantofii costă circa 950 de lei, cizmele – 1000-1100 de lei, în funcție de broderie, deoarece unii vor să le facem pe toc (alții solicită inițialele). Pentru confecționarea accesoriilor folosim și piele naturală. Datorită acestui fapt, avem posibilitate să facem o imagine completă. Pe noi ne cunosc după amprenta noastră artistică. Important e să nu ne repetăm, ca clienții noștri – artiștii – să nu apară pe scenă în aceleași ținute, de aceea, noi garantăm că orice articol cumpărat la noi este unic, a menționat Alina Bradu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?