Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Vladimir Voronin: Totul va fi revizuit

24 noi. 2014,, 11:15   Politică
21117 27
Foto: noi.md
Partidul Comuniștilor este în continuare liderul campaniei electorale 2014. Despre posibilitatea destabilizării situației în țară după alegeri, coalițiile postelectorale, anchetele și dosarele penale, despre o eventuală revizuire a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, relațiile cu Rusia și România a relatat președintele PCRM, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat redactorului-șef al portalului NOI.md.

- Lupta electorală din acest an se desfășoară într-o situație politică externă complicată. Iar în interiorul țării - populația este divizată. Mereu auzim declarații că anumite forțe ar putea profita de această situație pentru a provoca dezordini. Serviciul de Informații și Securitate a difuzat vineri o declarație de avertizare. E posibilă o destabilizare în țară după alegeri și pe cine are în vedere SIS-ul, în opinia Dvs.? Ținînd cont de experiența Dvs., cum pot fi evitate tensiunile?

- Știți, participînd la întîlnirile electorale în toată Moldova - și acum și anterior – eu deseori aud întrebarea: de ce voi, fiind la putere, avînd majoritate parlamentară, nu ați modificat Constituția, de ce nu ați adoptate unele decizii? Diferite întrebări și diferite subiecte, începînd de la problema proprietății și terminînd cu subiectele politice. Eu încă o dată spun: principala sarcină atunci a fost consolidarea societății, crearea unui consens național, care să permită dezvoltarea normală a Moldovei. Deoarece o societate dezbinată, confruntările între oameni, indiferent de motiv, nu duc la rezultate pozitive.

De aceea mă mir că cu o săptămînă înainte de alegeri, actualele autorități, care au ratat tot ce puteau rata și au discreditat puterea, care au creat această structură banditească, mafiotă și coruptă, aflîndu-se la conducerea acesteia, vorbesc acum despre nișe amenințări, despre niște organizații. Dar în toți acești ani – toate aceste SIS-uri, MAI-uri, toate aceste structuri, care sînt plătite din contul poporului, căruia nu i se majorează pensiile, salariile, nu i se soluționează problemele sociale – unde au fost? De ce cu o săptămînă înaintea alegerilor ei s-au trezit și au început să vorbească despre aceasta?

Nu, aici este o șmecherie. Nimeni nu amenință pe nimeni cu nimic în afara propriei prostii, impotențe și nebunii. Mai mult nimeni nu amenință pe nimeni în Moldova. Iată tot ce au făcut ei, pentru asta ei trebuie să răspundă în fața alegătorilor, iar alegătorii îi vor taxa. Dar este adevărat sau nu – să se gîndească, mai au timp pînă pe 30 noiembrie – o săptămînă întreagă. Și să întreprindă măsuri.

Noi tot am primit informații în ajunul alegerilor din aprilie 2009, cu tematică similară, am adoptat măsuri, pînă la urmă, însă forțele revanșarde, care au fost atunci organizate împotriva noastră, au fost net superioare. Iar cei care stăteau în spatele lor, de asemenea, au fot foarte bine pregătiți. Or, ulterior, peste cinci ani, s-a constatat că aceiași oameni au organizat Maidanul. Aceleași nume, aceiași oameni, din aceleași țări.

De aceea, cei care astăzi răspund de securitatea campaniei electorale – același Ciocan, care în anul 2009 a spus inițial că avem 62 de mandate, iar spre seara zilei de 6 aprilie s-a corectat și a spus că noi avem doar 60 de mandate – să se gîndească ce va fi, dacă totul va fi invers, dacă ei vor admite dezordini, dacă iarăși vor admite falsificarea rezultatelor alegerilor.

- Fostul Dvs. consilier Mark Tkaciuk a revenit la activitatea lui științifică. Însă deja a fost acuzat de faptul că pregătește combatanți pentru participarea la dezordini în masă. Credeți că el ar putea destabiliza situația din țară?

- Eu nu voi crede nici un cuvînt despre Mark Evghenievici Tkaciuk, că el este capabil de asemenea lucruri. Niciodată. Eu am lucrat cu el, îl știu mai bine ca toți acești sis-iști și toți restul împreună. Este o persoană inteligentă, cultă și elevată, cînd eu știu cum s-a purtat și ce propuneri a oferit pe 12 martie 2012, cînd a fost ales așa-numitul președinte. Deoarece în mare parte datorită lui nu au avut loc acele provocări pe care le pregătea puterea atunci. De aceea, eu nu voi crede niciodată că Mark Tkaciuk poate măcar să se gîndească, dar nu tocmai să acționeze în această direcție. Nu știu de ce pînă în prezent el este etichetat în așa mod, deși absolut fără temei.

- Toți vorbesc despre coalițiile postelectorale ba cu comuniștii, ba cu liberalii. Usatîi v-a chemat să răspundeți „cinstit și deschis” la întrebarea alegătorilor: „Cu cine va forma PCRM Guvernul după 30 noiembrie?” Deci, cu cine se vor alia comuniștii?

- Oricît de oficial și declarativ ar suna, dar noi deja ne-am unit demult cu poporul moldovenesc și împreună cu poporul moldovenesc vom cîștiga aceste alegeri. Pentru că în condițiile situației actuale a țării, Partidul Comuniștilor nu va putea face ordine cu nimeni. Aici trebuie să existe voință, disciplină, unitate, trebuie să fie, ca în armată, o conducere unică, deoarece nu vom avea timp să ne jucăm cu aceste bande de la putere, cu aceste structuri mafiote, care au furat, iar acum își bat joc de popor. Trebuie adoptate imediat un șir de măsuri hotărîte. Mai mult, eu nu visez – cu visurile mele demult totul este în regulă – eu vreau ca noi să fim nu pur și simplu primii, dar să obținem majoritatea constituțională, ca în 2001. Dar această majoritate constituțională, de data aceasta, va lucra conform destinației. Și pentru cei care au furat, și pentru cei care au proiecte de lege în parlament privind viitorul furt, și pentru cei care vor să ascundă tot ce au furat la putere timp de cinci ani. Este nevoie de o asemenea majoritate constituțională ca să facem ordine în țară. Este ceea ce aşteaptă oamenii. Nu este inițiativa mea, eu nu vreau să mă răzbun pe nimeni, această calitate nu m-a caracterizat niciodată. Însă în toate raioanele, la toate întîlnirile mi se spune: trebuie să faceţi ordine.

- Dar dacă PCRM nu va acumula suficiente mandate pentru formarea majorității constituționale, atunci veți confirma afirmațiile oponenților Dvs. că Voronin renunță la luptă, la putere. Că dacă nu veți avea suficiente mandate, veți pleca în opoziție.

- Noi am participat la campaniile electorale începînd cu anul 1998. În perioada 1998-2001, noi am fost în opoziție, în 2001-2009, am avut mandatul poporului pentru putere, în 2009-2014 sîntem în opoziție. Dar noi niciodată nu vom face nicio coaliție cu bandiții, cu trădătorii – cu nimeni. Eu nu știu cum oamenii îi vor mai vota pe cei care ne-au trădat, pe care i-am crescut – același Dodon, aceeași Zinaida Greceanîi și mulți alții – și cei care au apărut, cum spun rușii, ca dracul din tabacheră, - cine și ce știe despre acest Renato Usatîi?

- Dar Dvs. ce știți?

- Tot nu știu nimic despre el. Pentru mine de parcă a căzut de undeva. Dar este promovat la așa nivel – omul nu are nici companie în Moldova, nu are cont la bancă – nici personal, nici de alt fel. Și are așa cheltuieli nebune! Noi avem nevoie de așa ceva? Să înlocuim o echipă care fură pe alta? Și ce va fi atunci cu autoritatea partidului nostru, pînă unde vom coborî, dacă ne vom uni cu cei care au apărut de nicăieri? Grișka Rasputin a apărut în Rusia la începutul secolului trecut și ce s-a întîmplat ulterior? La ce bun toate acestea? Iar Dodon și-a ales singur această cale, lasă să meargă mai departe. Noi am vrut să facem din el o personalitate, o persoană cu funcție înaltă în stat. Ce nu i-a fost suficient? Și ce rezultate va obține el? Este un spot publicitar în care el spune că „Uniunea Vamală este o utopie, că nu va exista niciodată. Moldova nu are frontiere cu Rusia”. Și acum el este principalul promotor, principialul Ivan Susanin, care duce Moldova în Uniunea Vamală. Unde i-a adus Ivan Susanin pe ocupanții polonezi aflați pe teritoriul Rusiei? Toți știu. Noi nu avem nevoie de asta.

- Nu aveți nevoie de Uniunea Vamală?

- Nu în Uniunea Vamală, noi cu Igor Dodon nu vom merge nicăieri, Uniunea Vamală este altă temă.

- Există o versiune că vi s-a propus postul de președinte – de onoare – în cazul unei anumite repartiții de forțe. Este adevărat?

- Nici în zilele pare, nici în cele impare eu nu voi prelua puterea din mîinile trădătorilor, hoților și mafiei. În nici un caz.

- Spuneți că actuala putere este foarte coruptă și fură foarte mult. Dacă veți obține majoritatea constituțională, veți elucida aceste cazuri? Pentru că toți acuză autorităţile înaintea alegerilor, iar cînd vin la putere, toate acuzațiile dispar. Veți începe examinarea tranzacțiilor, spre exemplu cu aeroportul, cu Banca de Economii?

- Și nu doar acestea. Totul va fi revizuit. De data aceasta nu vor fi niciun fel de amnistii politice, nici un fel de înțelegeri cu cei care au furat, batjocorind poporul. Cei care au făcut lovitura de stat și în rezultatul acestei lovituri au venit la putere, dacă merită, nimeni nu le va împiedica organelor procuraturii, Centrului Național Anticorupție și MAI-ului să inițieze, și nu doar să inițieze, dar și să finalizeze dosarele penale. Deoarece ei ştiu să deschidă dosare penale, dar să le finalizeze – nu am auzit în acești cinci ani.

- În unul dintre interviurile recente. Dvs. ați declarat că trebuie revizuit Acordul de asociere cu UE. Cît de posibil este acest lucru? Deoarece procedura de adoptare a documentului este foarte complicată, iar revizuirea, poate fi, în general, imposibilă.

- Totul e posibil. Mai mult, acel reprezentant principal al UE, care a participat la elaborarea acestui acord – noi l-am invitat, am avut două zile de dezbateri, aici, în interiorul partidului. Echipa noastră de economiști și juriști s-au pregătit pe fiecare articol. „Da, aici nu este corect, spunea el, - însă ai voștri nu au insistat”. „Ai voștri” – adică „ai noștri” – sunt cei de la putere, nu au insistat asupra modificărilor. Da, ei sînt de acord să revizuim. Orice acord este scris cu mîna omului, deci tot cu mîna omului poate fi modificat totul. Și noi vom obține asta. Absolut.

Iar în ceea ce privește Acordul de asociere – da, noi deja am semnat atîtea acorduri! Nu trebuie să politizăm acest proces. Acordul privind CSI nu conține subiecte politice, nici chiar mențiuni. Iar din acest „talmud” de 970 – 220 de pagini sînt dedicate sarcinilor politice. Stați puțin, noi mergem deja în Europa unită? Cine, la care referendum a decis? Pentru că dacă este vorba că 700 de pagini sînt despre probleme economice, haideți să elaborăm un mecanism de soluționare a problemelor economice, dar nu despre faptul dacă va fi Moldova în NATO sau nu. Că jandarmii din altă țară vor veni să facă ordine la noi, că noi trebuie să mergem la înarmarea sistemului NATO. Și multe alte lucruri, care sînt pe acele 220 de pagini – chiar dacă nu direct. Dar noi putem citi printre rînduri. Și noi știm cînd am fost la putere, ce propuneri au fost din partea partenerilor străini. Dar noi nu am acceptat.

- Ce propuneri?

- Același lucru: de ce să nu revizuiți relațiile cu NATO etc., astfel ați rezolva mai repede problema transnistreană. Deși eu nu am înțeles de ce ar fi fost mai repede. Au fost diferite propuneri. Dar noi am spus: noi avem un statut constituțional de neutralitate. Vă rog, citiți Constituția noastră.

- Ați putea restabili relațiile cu Rusia, în cazul revenirii la putere?

- Ce înseamnă restabilirea relațiilor cu Rusia? Ele trebuie dezvoltate. Noi deja avem relații cu Rusia – foarte demult, de la Ștefan cel Mare, de la Petru I, de la Dimitrie Cantemir. Noi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, am distrus fascismul împreună. Moldova a fost o republică unională. Pe noi ne unește un trecut istoric important, un trecut socialist – vom spera că temporar un trecut. Dar și un viitor. Desigur, trebuie dezvoltate relațiile pe această platformă. Nu trebuie să uităm că 28 la sută din populația țării constituie vorbitori de limba rusă. În principiu, 80% din întreg exportul moldovenesc astăzi, mîine și peste cinci ani și eu cred că și chiar peste 10 ani, oricum va fi pe piețele Rusiei și țărilor CSI. Iar acum exportul este blocat de acest acord. Cu Rusia nu au putut conveni la timpul potrivit, așa cum, apropo, a făcut Ucraina, deși la ei acolo e un adevărat război. Iar Occidentul ne-a plombat cu standarde înalte, cerințe, acte normative, protecția pieței – și noi toți ne aflăm în capcană.

- Cum veți dezvolta relațiile?

- Prin negocieri, contacte directe, atitudine personală. Eu am avut peste 40 de întîlniri cu Vladimir Vladimirovici Putin, și summitul a fost organizat aici, și cîte proiecte comune au fost, am adoptat peste 200 de acorduri. Cel mai important lucru este că în 2001 noi am semnat Acordul de bază privind parteneriatul strategic cu Federația Rusă.

- Totuși, Putin s-a întîlnit anume cu Igor Dodon.

- Eu am acordat un interviu pentru Gazeta.ru, în urmă cu cîteva zile. Eu am explicat de ce se întîmplă acest lucru. Sînt oameni, care se grăbesc și nu se uită pe calendar ce dată e astăzi.

- Săptămîna aceasta, ministrul Economiei, Andrian Candu, a făcut cîteva declarații serioase. În special, că noi sîntem gata să permitem prin lege vînzarea terenurilor cu destinaţie agricolă cetățenilor străini. Ce credeți Dvs. despre această propunere?

- Este o declarație politică foarte nechibzuită. Este, chiar aș spune, trădarea poporului moldovenesc și a pămîntului moldovenesc. Cu asemenea lucruri nu s-a ocupat nimeni. Dacă l-ar fi auzit Ștefan cel Mare, el ar fi plătit cu vîrf și îndesat pentru asemenea prostii. Dacă Candu vrea – eu nu știu cine l-a sfătuit – ca Partidul Democrat să nu treacă pragul electoral, atunci el face acest lucru foarte conștiincios și silitor.

Pămîntul nostru a fost rîvnit de toți și întotdeauna. Și ultimul război mondial – Hitler pentru ce a luptat? Pentru cernoziomurile ucrainene și moldovenești. Uniunea Europeană de ce ne trage? Credeți că ei au nevoie de noi. Ei au nevoie, pe de o parte, ca noi să stăm cu spatele spre Rusia, acest lucru se vede în toate documentele lor, iar pe de alta – să profite de forța de muncă ieftină de la noi – ca de proști, și de cernoziomurile noastre. Iar noi altă bogăție nu avem. Noi avem oameni și cernoziomuri. Și să spui asemenea prostii! Eu declar oficial: noi vom ridica toată țara, întreg poporul, dar nu vom da niciun gram de pămînt nimănui.

- Ministrul Economiei a declarat și despre disponibilitatea de a vinde cele mai mari întreprinderi de stat: „Moldtelecom”, RED Nord și RED Nord-Vest, Calea Ferată din Moldova – investitorilor ruși. Sînteți de acord cu această propunere?

- Nimic normal, corect, ce ar corespunde intereselor țării, nicio problemă nu pot rezolva, nu pot propune, nu pot decide. Cinci ani! Eu îi întreb pe oamenii din sală: timp de cinci ani, pe ce poziție, ce situație din viața voastră personală – sănătate, învățămînt, cultură, lucru, sectorul agrar, venituri – ați simțit că această putere v-a îmbunătățit situația?

Noi, împreună cu specialiștii din partid, am analizat situația cînd pregăteam programul electoral și nu am văzut nimic din toate acestea. Nu pentru că noi am fost cei mai bun, nu, noi tot am avut neajunsuri, probleme – nu pentru că cine nu muncește, nu greșește. Dar noi am avut o moștenire rămasă după cei doi președinți, care au împărțit țara, au distrus industria, noi am venit pe ruine, într-o casă în flăcări. De aceea erau probleme. Dar noi am reușit să facem multe. Și în privința datoriei externe, și în privința salariilor și pensiilor – pensiile au crescut cu 540% în opt ani și restul veniturilor. Am ajuns la fiecare persoană – invalid, bătrîn, bolnav, nu este suficient stagiu pînă la pensie – noi oricum acordam indemnizații. Acum salariile s-au redus, nimeni nu are dreptul, doar această echipă de corupți la putere – vorbesc despre decizia CC, care a recunoscut echipa lor drept una coruptă. Eu nu îi numesc. Să demonstreze Curtea Constituționale, dar cel mai bine, să demonstreze poporului moldovenesc că ei nu sînt corupți.

- În cadrul întîlnirilor cu alegătorii ce pretenții vă înaintează, care sînt plîngerile oamenilor?

- Așteaptă victoria. Spun: veniți mai repede la putere, altfel noi vom muri. Și încep să povestească ce face primarul satului, cum își bate joc de oameni, ce se face în raion. Ieri am fost la Călărași – e strașnic ce spun oamenii. Toate clădirile au fost vopsite în verde. Pe tot drumul de la Chișinău pînă la Călărași toți copacii sînt legați cu panglici verzi. Poate trebuie să-i examineze un psihiatru? În așa o nevoie și sărăcie – și să înverzești totul în jur!? Poate ei deja ne împart în răniți și uciși? Oamenii ne spun să fim mai duri cînd vom veni la putere. Iar cele mai multe au fost probleme cotidiene – tarifele. Prin această decizie nr.303 la apă. Pentru toată apa pompată de stațiile de pompare trebuie să plătească poporul. A ajuns la el apa în robinet, nu a ajuns, are contor sau nu – nu contează, el trebuie să achite cît i-a calculat „Apă-Canal”.

Despre tarife, pensii, indemnizații, tratament – toate întrebările sînt puse cu voce tare. Dar mai are loc un lucru. Așa nu a fost niciodată. Inițial, eu m-am gîndit că e o simplă întîmplare, specificul raionului, însă pe urmă mă uit că în toate raioanele este la fel. Întrebările care au caracter principial, față de acești bandiți, această mafie – se pun doar în scris și anonim. Înțelegeți cît de speriați sînt oamenii, la ce au ajuns. Acest fapt ar putea avea consecințe foarte serioase.

Acum, în ultimele săptămîni, noi ne temem de două lucruri – falsificarea alegerilor și cumpărarea, șantajul alegătorilor. Cumpărarea este evidentă, în scurte cu trei trandafiri pe spate, democrații merg cu cartofi, cu pachete. Dar toți deja s-au obișnuit cu aceasta. Iar acum, la Bălți, deja se împart ziare – ale echipei, nici nu stiu cum s-o numesc …, iar de ziar este capsată o bancnotă de 100 de lei. Așa ceva nu a mai fost.

- În România a fost ales un nou președinte, neașteptat pentru toți. Sînteți gata să întrețineți relații cu el?

- Eu felicit poporul român sincer și din toată inima cu ocazia acestei hotărîri și acestui act eroic național. A fost un strigăt de disperare, protestul întregii Românii – același, împotriva bandiților, a fărădelegilor, din momentul revoluției din decembrie 1989. Pentru că noi știm ... Deși nu toți românii sînt așa. Eu țin legătura cu mulți tovarăși români, să spunem așa. Și eu știu care este atitudinea lor față de noi, față de evenimentele din Moldova, cum privesc acest naționalism, acest unionism, acest extremism. Însă în România a învins rațiunea – așa nu se mai poate de trăit mai departe. Și e foarte bine că poporul român a înțeles acest lucru.

Eu vreau foarte mult ca și poporul moldovenesc, pe 30 noiembrie, să înțeleagă acest lucru: nu mai putem trăi așa. Iar cu asemenea putere nu va fi altă viață. Luați 100 de lei, luați 200, vindeți-vă votul. Dar luați aminte că pentru patru ani vă vindeți pe voi înșivă, interesele, familia și sănătatea, studiile, vă vindeți viitorul pentru patru ani. Românii au decis această problemă. Să dea Dumnezeu ca acest președinte să aibă noroc și să atingă scopurile trasate, odată ce au crezut în el. Cred că și Europa va trebui să privească altfel România în multe privințe.

Am primit răspuns la felicitarea mea, pe care i-am trimis-o a doua zi. E un răspuns foarte pozitiv, normal. Cred că bazîndu-ne pe relațiile de bună vecinătate, pe alți factori – economici, sociali –, noi vom putea să dezvoltăm cu România niște relații într-adevăr normale, interstatale, de bună vecinătate, dar nu bazate pe transmiterea literaturii naționaliste. Toate acestea trebuie lăsate la o parte. Nu este calea noastră, nu este perspectivă nici pentru Moldova, nici pentru România, acest lucru nu trebuie făcut acum, în secolul 21, în centrul Europei. Nimeni nu are dreptul să se poarte așa.




0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?