Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Înregistrarea şedinţelor de judecată va fi obligatorie

17 noi. 2014,, 08:15   Societate
2698 0
Foto: obzormd.com
Judecătorii vor fi obligați să înregistreze audio și/sau video ședințele de judecată și să informeze părțile în proces despre dreptul acestora de a primi copiile înregistrărilor. Prvederea se conţine într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiţiei.

Potrivit ministrului Oleg Efrim, această practică este necesară pentru a spori eficiența și transparența sistemului judecătoresc şi a asigura respectarea drepturilor și intereselor participanților în proces. Mai mult, documentul obligă judecătorul să informeze părțile întru-un proces cu privire la dreptul lor de a-și audio înregistra procesul, dar și de a primi copii ale înregistrărilor din timpul ședinței de judecată. O altă reglementare care se regăsește în proiect ține de completarea modalităților de citare a părților într-un proces, și anume posibilitatea de citare a acestora prin telefax, poştă electronică, notă informativă sau telegrafică.

Elaborarea proiectului de lege este o acțiune prevăzută în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016. "Prin acțiunile pe care le realizăm și politicile pe care le promovăm ne dorim edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului", a punctat ministrul Justiției.

Amintim că, în 2009, graţie suportului financiar din partea Programului pentru Buna Guvernare finanţat de Fondul „Provocările Mileniului" și administrat de către USAID, toate sălile de judecată din instanţele din Moldova au fost dotate cu seturi de înregistrare audio a şedinţelor de judecată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?