Coronavirus stiri: 8126
Obiectiv european stiri: 322
Criza energetică stiri: 904

Filat: Denunțarea Acordului de asociere va însemna trădare

14 noi. 2014,, 11:20   Politică
4206
Foto: pldm.md
Liderul PLDM, Vlad Filat, califică eventuala denunțare sau revizuire a Acordului de asociere dintre Moldova și UE drept un act de trădare. Această opinie a fost exprimată de politician în cadrul unui briefing susținut alături de vicepreşedinta Grupului PPE din Parlamentul European, Sandra Kalniete, informează NOI.md.

Potrivit liberal-democratului, prețul devierii de la destinul firesc al Republicii Moldova ar putea fi mult prea mare, aducînd în acest sens exemplul Ucrainei.

„Alegerea este mai mult decît clară şi aceasta trebuie să fie una masivă. Este unica modalitate prin care vom putea continua reformele. Tot ceea ce propun adversarii integrării europene nu va face decît să scufunde ţara în haos. Denunţarea sau renegocierea Acordului de asociere ar fi echivalentul trădării vocaţiei europene a ţării noastre. Pentru a progresa pe calea integrării europene, Moldova poate conta pe partenerii săi europeni”, a menționat Filat.

La rîndul său, vicepreședinta Grupului Partidului Popular European, care este și europarlamentar leton, a declarat că Moldova are toate șansele să facă față acestui nou parcurs, odată cu implementarea Acordului de asociere.

„Sînt mîndră că Parlamentul European a ratificat cu o mare majoritate Acordul de asociere şi liber schimb. Nu mă miră deloc faptul că împotrivă au votat europarlamentarii comunişti. Acordul de asociere este o foaie de parcurs pentru ca Moldova să poată solicita statutul de membru al UE. Dacă Letonia a reuşit, şi Moldova va reuşi”, a spus Sandra Kalniete.

Precizăm că Parlamentul European a ratificat ieri Acordul de asociere dintre Moldova și UE, cu votul a 529 de parlamentari. Împotrivă s-au pronunțat 94 de deputați.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав