Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cine este Natalia Gavriliță, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru

27 ian. 2021,, 19:27   Politică
9106 12

Natalia Gavrilița a absolvit facultatea de drept a Universității de stat din Moldova (2000) și are un master în politici publice la „Harvard Kennedy School” (una dintre facultățile Universității Harvard).

Activitatea de muncă și-a început-o la ambasada SUA în Republica Moldova, unde a fost asistent politic. Apoi a fost consultant în oficiul vicepreședintelui Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală (la Washington) și la Comisia Europeană în cadrul Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare (Bruxelles).

În 2007 Natalia Gavrilița revine în Moldova, unde activează inițial pe post de șef al unei direcții la Ministerul Economiei, apoi în Aparatul Guvernului.

Între anii 2009-2013 a activat la Oxford Policy Management – o companie internațională de consulting din Marea Britanie, preocupată de dezvoltarea țărilor cu venituri mici și medii. În iulie 2014, a fost numită secretar de stat al Ministerului Educației (pe atunci condus de Maia Sandu), dar peste un an a demisionat din proprie inițiativă.

Din 2015, Natalia Gavrilița a activat la Londra – în calitate de economistă la Fondul Global pentru Inovații (GIF).


În septembrie 2017, la Congresul II al partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Natalia Gavrilița a intrat în componența Biroului Național al formațiunii politice ca reprezentant al diasporei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?