X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Crucea Roșie: vor fi necesare patru luni pentru a opri epidemia de Ebola

23 oct. 2014,, 01:00   Externe
3014 0
Foto: vesti.kz
Cel puțin patru luni vor fi necesare pentru a opri epidemia de Ebola, chiar dacă sunt luate toate măsurile necesare, a declarat miercuri la Beijing directorul general al Crucii Roșii și Semilunii Roșii, senegalezul Elhadj As Sy, care a avertizat că lipsa de acțiune ar putea avea un preț mare, relatează AFP.

Elhadj As Sy a elaborat o listă de acțiuni ce ar urma să permită scăderea numărului cazurilor de febră hemoragică, între care 'măsuri de carantină corect aplicate, îngrijirea adecvată a cazurilor confirmate, funeralii corespunzătoare, sigure și demne pentru persoanele decedate'. Dacă toate acestea sunt realizate, 'va fi posibilă, cum s-a întâmplat și în trecut, oprirea acestei epidemii în patru până la șase luni', a afirmat el.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, 'facem tot ce este în puterea noastră pentru a ne mobiliza resursele și capacitățile', a afirmat Elhadj As Sy, care a preluat conducerea, în vară, a Federației Internaționale a Societăților Crucii Roșii și Semilunii Roșii. În Liberia, Sierra Leone și Guineea s-au înregistrat majoritatea din cele 9.200 de cazuri de Ebola semnalate în șapte țări. Până în prezent, cel puțin 4.500 de persoane și-au pierdut viața, potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a recunoscut totuși că aceste date sunt subevaluate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?