Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Comisia pentru economie a discutat cu FMI despre vulnerabilitatea sistemului bancar

2 oct. 2014,, 17:30   Societate
3715 0
Foto: moldnews.md
Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe i-a informat joi pe reprezentanţii Misiunii FMI despre problemele legate de aprobarea bugetului de stat pentru anul 2015 şi despre situaţia din sectorul bancar şi de la Banca de Economii (ВЕМ).

Potrivit agenţiei "Infotag", preşedintele comisiei, Veaceslav Ioniţă, a declarat după întrevedere: „În timpul discuţiilor privind bugetul de stat am fost întrebaţi ce credem despre faptul că deficitul va fi peste suma presupusă, şi cred că acesta este într-adevăr unul mare, fapt ce trezeşte anumite îngrijorări”.

De asemenea, a fost abordată problema cu termenele de aprobare a bugetului. "Există optimişti care consideră că acesta va fi aprobat în cel mai scurt termen, eu însă cred că va fi aprobat deja în anul 2015. Se repetă scenariul din anul 2010 cînd bugetul a fost aprobat în februarie, din cauza alegerilor parlamentare”, a amintit el.

Deputatul a adăugat că o atenţie deosebită a fost acordată vulnerabilităţii sectorului bancar. "Reprezentanţii FMI s-au arătat alarmaţi de faptul că Banca Naţională nu deţine pîrghii de influenţă suficiente asupra sectorului bancar şi multe decizii ale ei au fost anulate de instanţa de judecată. Ne-am referit şi la problema cu gajurile false, am adus exemplul cu ВЕМ. Nu am dat nume, dar ei singuri cunosc totul", a relatat Ioniţă.

El a menţionat că problema nu va putea fi rezolvată prin stabilirea de noi atribuţii pentru BNM, pentru că e necesar ca companiile de evaluare să nu mai scrie sume enorme pentru gajuri nesemnificative.

Ioniţă a precizat că problema cu acordarea unor credite mari există nu numai la ВЕМ, dar şi la o serie de alte bănci, aşa că BNM "trebuie să obţină posibilitatea de a interveni în astfel de situaţii".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?