Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

În colegiile din Moldova a fost introdus sistemul de credite de studii

23 sep. 2014,, 14:05   Societate
3768 0
Foto: noi.md
În colegiile moldoveneşti a fost introdus sistemul de credite de studii.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Ministerul Economiei, noii elevi ai colegiilor acum pot studia unele discipline din alte specialităţi, opţional, iar la finele studiilor vor susţine examene la toate obiectele.

Viceministrul Educaţiei Loretta Handrabura a spus că "sistemul de credite oferă elevilor din colegii noi oportunităţi pentru dezvoltarea lor profesională".

Potrivit ei, "dacă absolventul unui colegiu, deţinător a diplomei de bacalaureat, va merge să facă studii superioare, acestuia îi vor fi recunoscute un număr de pînă la 30 de credite. Aceasta îi va permite elevului să solicite alte discipline necesare pentru formarea lui profesională. Sistemul mai prevede că elevii vor trebui să înveţe, în mod obligatoriu, o limbă străină".

Conform regulamentului, pe parcursul anului de studii elevul va trebui să acumuleze 120 de credite şi 10 credite în urma studierii unor discipline la alegere.

Sistemul de credite de studii a fost introdus sub formă de proiect pilot în anii 2013-2014 în 13 colegii din Moldova în baza prevederilor Declaraţiei de la Copenhaga (2002).

În total, în Moldova activează 45 de colegii, în cadrul cărora studiază 29 de mii de elevi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?