X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Armata Națională a primit echipament medical din partea SUA

17 sep. 2014,, 12:45   Societate
3324 0
Foto: army.md
Guvernul Statelor Unite ale Americii a oferit Armatei Naţionale un lot de bunuri materiale medico-sanitare, în valoare de circa 364 de mii de dolari SUA, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Spitalul Clinic Militar Central din Chișinău.

Prezent la eveniment, ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser, a declarat că lotul de echipament medical reprezintă un cadou din partea poporului american. „Sperăm că acest echipament medical va fi folosit în mod corespunzător și va contribui la îmbunătățirea îngrijirii medicale a cetățenilor Republicii Moldova”, a menţionat William Moser.

Viceministrul Apărării, Ana Vasilachi, a mulţumit Guvernului SUA, specificînd că donaţia oferită constituie un suport real pentru Armata Națională. „Datorită sprijinului constant acordat de partenerii americani, instituţiile medico-militare ale Ministerului Apărării sînt mai dotate și astfel dispun de condiţii mai bune pentru acordarea asistenţei medicale efectivului de militari și civili,” a specificat Ana Vasilachi.

Potrivit şefului Serviciului Medical al Armatei Naționale, locotenent-colonelului Sergiu Cîrlan, lotul constă din instalații stomatologice, aparate pentru sala de urgență, precum și alte bunuri materiale pentru îngrijirea bolnavilor din unitățile militare.

Sursa a specificat că donaţia face parte dintr-un proiect amplu moldo-american cu genericul „Profilaxia HIV/SIDA şi tuberculozei în Armata Naţională”, desfăşurat în trei etape.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?