Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Două teatre din Moldova au primit cîte un autobuz (FOTO)

10 sep. 2014,, 15:15   Societate
3642 0
Foto: gov.md
Teatrele „Mihai Eminescu” din Chişinău şi „B.P. Hașdeu” din Cahul au primit cîte un autobuz. Ajutorul a fost transmis de Ambasada Ungariei în Republica Moldova, notează NOI.md.

Prezent la eveniment, ambasadorul Ungariei, Mátyás Szilágyi, a subliniat că donația face parte din numeroasele proiecte de dezvoltare pe care Ungaria le realizează în Republica Moldova.

„Pentru mine este o onoare ca să transmit, în numele prim-ministrului ungar, Viktor Orban, un ajutor culturii moldovenești – două autobuze, care vor ușura viața artistică a colectivelor teatrale. Relația de prietenie și simpatie tradiționale dintre popoarele noastre contribuie la consolidarea cooperării reciproc avantajoase în diverse sfere, iar acest proiect este încă un argument pentru intensificarea relațiilor culturale dintre Ungaria și Moldova”, a spus Mátyás Szilágyi.

„Prin acest gest Ungaria ne demonstrează încă o dată că domeniul culturii în Republica Moldova are deosebite valențe, notorietăți europene și internaționale, și își merită condițiile de muncă pe care ar trebui să le aibă. Acest ajutor reprezintă dovada unei colaborări fructuoase în sfera culturii dintre cele două țări”, a menționat Monica Babuc.

Acțiunile de dezvoltare a relațiilor interculturale dintre cele două state includ și organizarea expoziției pictorului moldovean Dumitru Peicev în sediul Parlamentului de la Budapesta, dar și promovarea multor altor inițiative culturale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?