Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Corman vrea unitate la alegerile parlamentare

9 sep. 2014,, 10:35   Politică
3600 4
Foto: noi.md
Președintele Parlamentului, Igor Corman, afirmă că succesul coaliției proeuropene la preconizatele alegeri parlamentare depinde de coeziunea ei. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika”, informează NOI.md.

„Trebuie să existe o cooperare strînsă între partide. Trebuie să consolidăm încrederea cetăţenilor în partidele din Coaliţia pentru Guvernare Pro-Europeană. Pentru a nu le permite celor din opoziţie să înainteze, este nevoie ca partidele din Coaliţie să poarte discuţii privind anumite înţelegeri nu doar privind campania electorală, dar şi ce va urma după campanie. Este o deosebire foarte mare între ceea ce se petrece într-o campanie electorală clasică şi ce va urma în următoarele săptămîni în Moldova", a declarat şeful legislativului.


El a recunoscut faptul că țara noastră se află într-o situație ieșită din comun.

„Nu vom avea un scrutin electoral clasic, ci acum se va da un răspuns la întrebarea unde merge Moldova. În acest context, nu trebuie să uităm de provocările pe care le avem din partea Rusiei. Să nu uităm că avem oameni indecişi, care nu ştiu pe cine să voteze. Sînt mulţi cetăţeni care se întreabă unde este garanţia într-un viitor mai bun. Oamenii aşteaptă răspunsuri clare, trebuie să vadă că partidele proeuropene dau dovadă de unitate. Trebuie să le dăm încredere oamenilor, în special celor care şi-au pierdut încrederea în Coaliţie… Ei trebuie să fie siguri că noi vom construi Europa aici, în Moldova”, a menționat politicianul.

În concluzie, preşedintele Parlamentului a declarat că pentru ca Moldova să-şi continue parcursul european, Coaliţia trebuie să dea dovadă de înţelegere şi unitate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?