X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Socialiştii organizează o conferinţă internaţională dedicată eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă ©

22 aug. 2014,, 16:16   Politică
4076 5
Astăzi, 22 august, socialiştii au organizat Conferinţa Internaţională „Operaţiunea Iaşi-Chişinău: mituri şi realităţi”, startul căreia a fost dat la ora 10.00.

Evenimentul este dedicat aniversării a 70-a a eliberării Moldovei şi a Europei de Sud-Vest de sub ocupaţia fascistă. În cadrul conferinţei au fost dezbătute aspecte istorice, legate de evenimentele din perioada anilor 1941-1945. Participanţii la conferinţă au discutat despre teroarea fascistă, instaurată în această perioadă de timp în zona de Vest şi Sud-Vest a litoralului Mării Negre, despre rezistenţa antifascistă, despre aspectele politice, diplomatice și militare ale evenimentelor din acei ani, precum şi efectele victoriei sovietice asupra Europei de Sud-Est, inclusiv a Moldovei ş.a.


În mod special au fost puse în discuţie evenimentele din zilele 20-29 august, 1944, care au marcat eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă.

„Mă închin în faţa veteranilor noştri. În numele celor prezenţi, aş vrea să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut pentru noi, pentru ţara noastră, pentru copiii noştri.

Cu prilejul aniversării a 70-a a eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă socialiştii au organizat mai multe acţiuni, printre care:

- salubrizarea şi renovarea mormintelor ostaşilor şi veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial în mai multe localităţi ale ţării;
- instalarea steluţelor simbolice pe blocurile şi casele unde locuiesc veteranii războiului;
- Producerea unui film documentar despre operaţiunea „Iaşi-Chişinău”;
- Editarea „Cărții Memoriei”, care cuprinde istorii despre faptele eroice şi amintirile veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, colectate de membrii mişcării de tineret „Garda tînără”;
În aceste două-trei săptămîni, împreună cu activiştii noştri şi cu cetăţenii care ne sprijină, am reuşit efectuarea unui volum mare de lucru.

Nimeni nu trebuie să pună la îndoială faptul că a fost o victorie măreaţă în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Subliniez, nu într-un război mondial, ci pentru apărarea Patriei.

Din păcate, conducerea Republicii Moldova nu acordă atenţia cuvenită acestei sărbători, or, pentru a avea un viitor luminos, este nevoie să-ţi onorezi trecutul. Deşi guvernarea nu planifică niciun fel de activităţi cu prilejul zilei de 24 august, PSRM organizează un marş, care va aduna mii de participanţi, şi invită cetăţenii să se alăture la această acţiune. În seara aceleiaşi zile, va avea loc şi un concert festiv cu participarea vedetelor estradei ruseşti şi moldoveneşti”, a menţionat în discursul său liderul PSRM, Igor Dodon.

„Conferinţa de astăzi este un omagiu adus oamenilor care nu mai sînt printre noi. Dacă oamenii îşi vor uita trecutul, nu vor avea viitor. Sarcina noastră constă nu doar în educarea generaţiei actuale, ci şi a celei viitoare. Pentru aceasta s-a militat, s-a luptat. Marele Război pentru Apărarea Patriei şi-a lăsat amprenta în fiecare familie. Ieri am fost în unul dintre raioanele de nord ale ţării. Am prins momentul cînd în oficiul de partid au revenit tinerii din „Garda Tînără”, care au făcut ordine la mormintele veteranilor. Aceşti tineri nu au auzit nimic la şcoală despre acele evenimente, or, în şcoală deja se studiază o altă istorie. Şi noi sîntem obligaţi să-i facem să cunoască adevărata istorie, să contribuim la educarea societăţii noastre.


Veşnică memorie celor care şi-au sacrificat vieţile pentru viitorul nostru”, a declarat deputatul socialist Zinaida Greceanîi.

„Ţin să exprim o mare recunoştinţă lui Igor Dodon şi Partidului Socialiştilor pentru organizarea unor asemenea conferinţe, pentru că nu uitaţi istoria în timp ce autorităţile sărbătoresc Ziua Europei. Sîntem martori ai tentativelor de redactare a istoriei. În prezent, tinerii nu-şi cunosc istoria. De exemplu, în Rusia, 80 la sută dintre cetăţeni nu cunosc cine a fost Jukov. Sînt extrem de recunoscător PSRM-ului pentru organizarea unor astfel de evenimente. Trebuie să ţinem minte şi să ne cunoaştem propria istorie, or, astăzi istoria este ştearsă din memoria oamenilor. Tinerii de astăzi sînt buimăciţi. Vă amintiţi de maidan, unde majoritatea dintre cei prezenţi acolo erau tineri. Fără a ne cunoaşte istoria, nu avem viitor. Sînt foarte bucuros că socialiştii moldoveni organizează astfel de evenimente. Este ceva foarte important şi util”, a declarat în cuvîntul său de deschidere deputatul Dumei de Stat din partea partidului „Spravedlivaia Rossia” Oleg Paholkov.


Participanţii la Conferinţă i-au salutat în picioare pe şase veterani din Moldova şi unul din Iugoslavia, printre care erau şi participanţi la Operaţiunea Iaşi-Chişinău şi participanţi la Parada Victoriei de pe 9 Mai 1945.

Istoricul Petru Şornicov și-a prezentat cartea „Moldova în anii celui de-al Doilea Război Mondial”, care a fost distribuită participanţilor la Conferinţă. În cadrul unei scurte prezentări, istoricul a mulţumit lui Igor Dodon şi Sergiu Nazaria pentru ajutor în editarea cărţii.

Menţionăm că la Conferinţă participă savanţi din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă şi România, reprezentanți ai structurilor de stat din Republica Moldova, membri ai corpului diplomatic, experți din domeniul respectiv, veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, reprezentanţi ai organizațiilor nonguvernamentale, jurnaliști, studenți.
0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?