Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Irina Vlah despre „principalele ameninţări” pentru Găgăuzia (VIDEO)

20 aug. 2014,, 10:36   Societate
4684 1
Foto: noi.md
Autonomia găgăuză se confruntă cu două dintre cele mai mari ameninţări – noua generaţie a birocraţiei de la Chişinău şi recesiunea economică prelungită. Aceasta este opinia deputatei din partea PCRM Irina Vlah, exprimată în cadrul unei festivităţi dedicate aniversării a 24-a a proclamării Republicii Găgăuze, notează NOI.md cu referire la portalul Gagauzinfo.md.

Deputata a menţionat că noua generaţie a politicienilor şi funcţionarilor de la Chişinău îşi permit o atitudine dispreţuitoare faţă de statutul special al autonomiei.

„Ei cred că Găgăuzia este un raion îndepărtat din sudul Moldovei, unde, ca în rezervaţie, trăiesc turci, care sînt ori ortodocşi, ori musulmani, care, din motive neclare, vor să prietenească cu Rusia, dar nu cu Uniunea Europeană”, a declarat politicianul.

„Ei deja nu mai ţin minte cum la începutul anilor '90, sudul Moldovei a fost la un pas de război fratricid, ca în Transnistria. De aici decurg şi încercările provocatoare şi permanente ale Chişinăului de a soluţiona prin forţă orice problemă în relaţiile cu Comratul”, a adăugat deputata.

„Datoria noastră faţă de viitoarele generaţii este nu doar să păstrăm autonomia găgăuză, dar şi prin toate eforturile să dezvoltăm potenţialul economic al regiunii noastre – să creăm locuri de muncă, să atragem investiţii, să protejăm producătorul autohton”, a subliniat Vlah.

„Dacă nu vom fi puternici şi dezvoltaţi din punct de vedere economic, atunci, mai devreme sau mai tîrziu, statutul nostru special va fi redus la autonomie culturală după modelul european, egal cu trădarea realizărilor părinţilor-fondatori ai Găgăuziei noastre”, a conchis Irina Vlah.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?