X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Consiliul Concurenţei întotdeauna va fi prietenul şi apărătorul antreprenorilor

31 iul. 2014,, 16:30   Societate
4104 0
Foto: facebook.com
(Interviu acordat agenţiei "Infotag" de către Emil Guţu, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, şi Ion Maxim, membru al Plenului Consiliului Concurenţei)

"Infotag": La 28 iulie Consiliul Concurenţei a emis o decizie în privinţa concurenţei neloiale faţă de compania de asigurări GRAWE CARAT. Cît de legală a fost excluderea companiei din sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto "Carte Verde"?

Emil Guţu: Asupra legalităţii excluderii companiei GRAWE CARAT din sistemul "Carte Verde" s-au pronunţat Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) şi instanţele de judecată, care au emis deja verdictul său definitiv şi fără drept de atac. Consiliul Concurenţei s-a expus doar în privinţa încălcării prevederilor Legii concurenţei, conform competenţelor sale. Pe 28 iulie am aprobat o decizie conform căreia a fost depistat un caz de concurenţă neloială pe piaţa asigurărilor din Moldova, prevăzut în art. 15 (b) al Legii concurenţei „răspîndirea de către o întreprindere a unor afirmaţii false despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, afirmaţii ce dăunează activităţii concurentului”.

La 25 octombrie 2013 GRAWE CARAT a depus o plîngere, declarînd despre încălcările respective, şi pe 19 decembrie am iniţiat o investigaţie în acest sens. În urma examinării plîngerii şi investigării situaţiei în cauză, Consiliul Concurenţei a stabilit că companiile de asigurări ASITO, MOLDASIG, DONARIS GROUP, KLASSIKA ASIGURĂRI, VICTORIA Asigurări, folosindu-se de statutul de membru deplin al Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA), au pus în pericol credibilitatea companiei GRAWE CARAT prin excluderea ei de pe piaţa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto "Carte Verde", în baza unor afirmaţii false.

În consecinţă, această informaţie falsă şi deciziile luate au fost prezentate publicului larg. Rezultatele anchetei au demonstrat că credibilitatea companiei GRAWE CARAT pe întreaga piaţă de asigurări a fost pusă în pericol.

"I": În ce mod companiile care au încălcat legea au fost sancţionate?

E.G.: Consiliul Concurenţei a amendat aceste companii, proporţional cifrei lor de afaceri, în sumă de 1,4 milioane de lei. ASITO a fost amendat cu 385,8 mii de lei, MOLDASIG – 686,7 mii lei, DONARIS GROUP – 201,8 mii lei, KLASSIKA ASIGURĂRI – 71,7 mii lei, VICTORIA Asigurări – 69,7 mii lei. Alte sancţiuni nu au fost aplicate, luînd în consideraţie că în privinţa acestui fapt deja s-au expus organele competente în persoana instanţelor de judecată şi CNPF.

Ion Maxim: Potrivit legislaţiei, GRAWE CARAT este în drept, suplimentar, să solicite prin judecată despăgubirea prejudiciului material sau moral. În acest caz instanţa urmează să stabilească proporţiile prejudiciului cauzat şi, respectiv, compensaţiile.

"I": Dar Consiliul Concurentei a stabilit încălcarea drepturilor GRAWE CARAT, prin urmare, compania poate spera la compensaţii?

I.M.: Vizavi de drepturile lor s-a expus instanţa de judecată. Prin decizia Consiliului Concurenţei noi doar am constatat faptul concurenţei neloiale, comportamentului incorect al agenţilor economici pe piaţa asigurărilor, care, recurgînd la afirmaţii false, au adoptat decizii declarate ulterior ilegale.

E.G.: Ţin să menţionez că decizia noastră are la bază hotărîrile CNPF, care a demarat propria anchetă şi a depistat abateri de la lege.

"I": Dacă ar fi să privim piaţa asigurării auto în linii generale, cu ce probleme se confruntă participanţii pieţei?

I.M.: Piaţa asigurărilor "Carte Verde" este diferită de celelalte pieţe şi extrem de dificilă. Este o piaţa reglementată atît la nivel intern cît şi extern. Noi promovăm ideea deschiderii şi liberalizării pieţei concurenţei. Concurenţa trebuie percepută prin prisma efectelor pe care le are asupra consumatorului, în beneficiul lor. Orice competiţie pe piaţă trebuie să ducă la rezultate pozitive: calitate, preţ, tehnologii inovative. În cazul "Carte Verde" piaţa nu-şi permite astfel de acţiuni, deoarece preţul este stabilit de CNPF şi nu poate fi modificat de agenţii economici. Orice modificare este ilegală şi se pedepseşte de CNPF, pînă la retragerea licenţei.

Produsul, de asemenea, este stabilit la nivel internaţional, iar toate condiţiile de asigurare sînt reglementate, astfel agenţii nu pot influenţa calitatea. Însă acest fapt nu înseamnă că agenţii se pot comporta neonest şi incorect. Discreditarea unui agent economic este concurenţă neloială şi anume faptul că au fost prezentate date eronate, iar BNAA a luat o decizie publică, care din start era bazată pe date false.

"I": În opinia dumneavoastră, în ce mod acest caz va afecta activitatea pieţei?

I.M.: O astfel de abatere pe piaţa asigurărilor a fost înregistrată pentru prima dată în istoria Consiliului Concurenţei. Sperăm că decizia CNPF, Consiliului Concurenţei şi a instanţelor de judecată în acest sens vor avea un impact pozitiv asupra activităţii ulterioare a agenţilor economici. Sancţiunile aplicate de noi au menirea de a preveni viitoarele acţiuni neloiale, de a corecta comportamentul agenţilor economici. Sperăm că pe viitor agenţii economici nu vor mai întreprinde astfel de acţiuni și că această situaţie va deveni o lecţie pentru ceilalţi agenţi, care vor chibzui bine înainte de a întreprinde astfel de acţiuni ilegale.

E.G.: Agenţii economici trebuie să conştientizeze că Legea concurenţei trebuie respectată. Consiliul Concurenţei va monitoriza şi pe viitor situaţia. Totodată, sîntem prietenii şi apărătorii celor care respectă Legea concurenţei și regulile concurenţei loiale.

"I": Va mulţumesc pentru interviu!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?