Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a făcut Moldovei a 101-a avertizare chineză

15 iul. 2014,, 18:00   Societate
5757 2
Foto: novini.bg
Noul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker nu vede perspective europene pentru Moldova. După alegerea lui în cadrul ședinței Parlamentului European, Jean-Claude Juncker a indicat că în următorii cinci ani UE nu va avea noi membri, transmite NOI.md.

”Timp de cinci ani nu vor fi noi state-membre, ce vor intra în UE. Astăzi este greu să ne imaginăm că vreuna dintre țările-candidate, cu care noi purtăm negocieri, va îndeplini la timp criteriile de aderare. Nici o țară-candidat nu va întruni aceste criterii pînă în 2019”, a declarat el.

Totodată, relatînd despre perspectivele integrării europene, politicianul a menționat că ”alte țări europene au nevoie de perspective europene reale și oneste. Acest lucru se referă, în primul rînd, la Balcanii de Vest, deoarece această parte a Europei are nevoie de perspective europene”. Însă el nu a spus nimic despre țările Parteneriatului Estic, din care fac parte Moldova, Ucraina și Georgia.

Uniunea Europeană, la moment, a oferit statutul de candidați la aderare pentru șase state: Albania, Islanda, Macedonia, Serbia, Turcia și Muntenegru. Islanda a sistat procesul de integrare europeană, din propria inițiativă, iar Turcia promovează eurointegrarea deja de peste 10 ani.

Amintim că în afara premierului Moldovei Iurie Leancă, care a declarat despre depunerea în 2015 a cererii de aderare la UE, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat de asemenea și-a exprimat convingerea că Republica Moldova va devenit membru al UE pînă în 2020. Și toate acestea pe fonul numeroaselor declarații ale înalților funcționari ai Parlamentului European și ale țărilor separate ale UE privind imposibilitatea acestor lucruri nici în perspectivă apropiară, nici în perspectivă îndepărtată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?