Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Liberalii reformatori cer ca acţiunile Băncii de Economii să fie returnate statului

11 iul. 2014,, 16:30   Societate
4033 0
Foto: obzormd.com
Partidul Liberal Reformator (PLR) s-a adresat la Procuratura Generală cu solicitarea de a investiga cazul de transmitere a acţiunilor Băncii de Economii (BEM) "Vneșekonombank"-ului din Rusia, cu implicarea persoanelor responsabile.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al PLR, formaţiunea politică solicită ca tranzacţia de transmitere a acţiunilor să fie declarată ilegală, iar acţiunile să fie returnate statului.

"Fracţiunea PLR aduce la cunoştinţă că întregul proces al cedării pachetului de acţiuni, începînd cu destabilizarea situaţiei financiare şi terminînd cu trecerea pachetului de acţiuni în proprietatea unei bănci, care este sub controlul guvernului rus, se manifestă prin comportament de implicare şi acţiune comună concertată a instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cu grupul de persoane şi beneficiari care au avut interes să acapareze pachetul de acţiuni", se menționează în comunicatul de presă al PLR.

În calitate de argumente privind încălcarea legii, liberalii reformatori au invocat faptul că guvernul a luat decizia de emitere a pachetului de acţiuni în regim de urgenţă. De asemenea, decizia de transmitere a pachetului de acţiuni s-a adoptat fără temeiuri economice şi fără acordul Agenţiei Proprietăţii Publice, iar competenţele Ministerului Economiei de administrare a pachetului de acţiuni al BEM au fost delegate ilegal Ministerului Finanţelor prin intermediul unui acord de vînzare/cumpărare.

PLR menţionează că vinovate se mai fac şi Banca Naţională a Moldovei (BNM), şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), pasivitatea cărora a dus la transmiterea ilegală a acţiunilor BEM, deoarece în loc să verifice activitatea BEM, BNM şi CNPF au devenit complici la transmiterea pachetului de acţiuni.

În vara anului 2014 statul, care deţinea 56% din acţiunile BEM, a cedat pachetul de control, păstrîndu-şi doar pachetul de blocaj (33,38%). Totodată, pachetul majoritar l-a bancă – de 33,73% - l-a obţinut compania cu capital rus „Sisteme Informaționale Integrate”. În aprilie 2014 „Sisteme Informaționale Integrate” a vîndut 24,9% de acţiuni ale BEM companiei investiţionale „VEB Capital” - fiică a „Vneșekonombank”-ului rus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?