X 
Transnistria stiri: 1830

Sturza: Moldova are trei lideri formali, extrem de onești

5 iul. 2014,, 13:00   Politică
10729 17
Foto: interskt.md
Omul de afaceri Ion Sturza susține că în Republica Moldova există trei lideri formali, care nu sînt politicieni, dar s-au afirmat foarte bine în ceea ce fac. Este vorba de președintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă și președintele Parlamentului, Igor Corman. Declarația a fost făcută de Sturza în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.

Deși îi apreciază pe cei trei lideri, Sturza afirmă că onestitatea lor nu este suficientă pentru a face față unor eventuale provocări sau crize politice de amploare.

„Avem foaia de parcurs, știm ce avem de făcut, dar cine va fi cel care va face acest lucru, pe fondalul crizelor regionale, politice? Noi avem astăzi trei lideri formali ai țării, oameni pe care îi consider extrem de onești, extrem de buni în ceea ce fac, dar care nu sînt politicieni. Am o temere că onestitatea lor nu este de ajuns pentru a da cu pumnul în masă și a proteja Moldova”, a explicat Sturza.

„Sînt oameni bine intenționați, unul e diplomat extraordinar, altul – politician în devenire și al treilea – cu o carieră extraordinară, dar aici ar trebui ceva mai mult”, a conchis Sturza.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий