Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O nouă lovitură pentru Grigore Petrenco

20 iun. 2014,, 10:55   Politică
7426 9
Foto: noi.md
Deputatul comunist Grigore Petrenco a fost exclus de conducerea fracțiunii PCRM din delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, astfel încît acesta nu va mai putea participa la următoarea sesiune a APCE. Anunțul a fost făcut de deputat pe o rețea de socializare.

„Conducerea fracțiunii PCRM a decis că nu trebuie sa mai particip la sesiunea APCE. Argumentul invocat de mine, precum că am anumite obligațiuni, în calitate de vicepreședinte a fracțiunii Stîngii Europene Unite la APCE, în mod evident, nu a fost acceptat de nimeni. Mi s-a spus că trebuie să mă odihnesc. Imediat mi-am amintit de cuvintele lui Vladimir Nicolaevici – “fracțiunea te va rechema din APCE, pentru că faci doar rău acolo”, menționează Petrenco în mesajul său.

Deputatul a criticat dur decizia conducerii fracțiunii, sugerînd că prin asemenea acțiuni, PCRM le face o favoare oponenților politici. Petrenco a ținut totuși să precizeze că nu intenționează să se „odihnească” și că va participa în continuare la ședințele APCE.

„Cît de absurd nu ar părea acest lucru, putem spune că visul Anei Guțu a devenit realitate. Dorința lor de a-l neutraliza pe comunistul Petrenco la APCE s-a realizat prin mîinile conducerii PCRM”, a conchis Petrenco.

Menționăm că deputații comuniști Grigore Petrenco, Mark Tkaciuk și Iurie Muntean au fost excluși din Comitetul Executiv al PCRM, la propunerea lui Vladimir Voronin.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?