Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Polonia este interesată de vinurile din Moldova (FOTO)

9 iun. 2014,, 10:00   Economie
4948 3
Foto: noi.md
Programul de promovare a vinurilor moldoveneşti - "Wine of Moldova. A Legend Alive" - şi obiectivele strategice pentru această piaţă au fost prezentate la Varşovia, în prezenţa a 25 de importatori din Polonia.

Potrivit agenţiei "Infotag", directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, a afirmat că "importatorii de vinuri din Polonia s-au arătat foarte interesaţi de planurile Wine of Moldova".

"La eveniment au participat 25 de importatori care cumpără vin din Moldova. Printre aceştia figurează cei mai importanţi jucători de pe piaţă, cum ar fi Domain Menada şi Partner Center. Avem drept obiectiv poziţionarea Moldovei ca producător de vinuri de calitate", a relatat directorul ONVV, Dumitru Munteanu.

La Varşovia s-a vorbit despre reforma din sectorul vitivinicol din Republica Moldova, despre crearea unui brand naţional vinicol pentru vinurile de calitate, precum şi despre creşterea investiţiilor în podgorii şi tehnologii noi prin intermediul creditului Băncii Europene de Investiţii.

Directorul pentru importuri al companiei Partner Center, Monika Wierzbicka, a afirmat că "această întîlnire a fost extrem de productivă, mai ales pentru a ne convinge că vinurile din Moldova îşi pot schimba percepţia de vinuri ieftine în vinuri de calitate europeană".

Polonia a fost, în ultimii trei ani, cea mai mare piaţă de desfacere a vinului moldovenesc din Uniunea Europeană. În această ţară au fost exportate anual aproximativ 5 mil. litri în valoare de aproximativ 10 mil. de dolari americani.

Potrivit estimărilor ONVV, potenţialul de creştere al acestei pieţe este semnificativ pentru Republica Moldova, ţinînd cont că în următorii 5 ani este prognozată o creştere de 20% a consumului de vinuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?