Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Azi e Duminica Mare: Ce nu ai voie să faci şi ce păţeşti dacă încalci tradiţia

7 iun. 2020,, 13:15   Externe
29679 5

Creştinii ortodocşi prăznuiesc duminică Pogorîrea Duhului Sfînt sau Duminica Mare. Numită şi “cincizecimea” sau Duminica Rusaliilor, această sărbătoare încheie ciclul pascal, la 50 de zile după Înviere.

Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile!

În cea de-a opta duminică după Paşti, pe cînd Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorît peste ei Duhul Sfînt, sub forma unor "limbi de foc despicate".

Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorîrii Duhului Sfînt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. Azi e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.

Ce este bine să faci...

Ca să nu se supere Rusaliile - nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.

În unele locuri, femeile stau în răspîntii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

... şi ce să nu faci

Să nu mergi "la scaldă" în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!

Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mînia Rusaliilor.

Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.

Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

Daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?