X 
Cutremure stiri: 502

Țîrdea: Autoritățile nu vor admite referendumul privind acordul cu UE – ele riscă să piardă

15 mai. 2014,, 12:04   Politică
5687 7
Foto: noi.md
Analistul politic Bogdan Țîrdea consideră că comuniștii au tot dreptul să ceară organizarea unui referendum privind Acordul de asociere cu UE, deoarece este vorba de modificarea statutului geopolitic și a vectorului extern al țării. Totodată, această inițiativă are și o conotație electorală.

„PCRM poate înainta asemenea ultimatumuri și din punct de vedere electoral, pentru a-și mări ponderea electorală”, a declarat pentru NOI.md Bogdan Țîrdea. „Pe de altă parte, atuncî cînd asemenea acorduri sînt semnate de elitele care nu au susținere din partea majorității electoratului, există riscul că orice alt partid care va accede la putere pur și simplu va denunța, va revizui și va încerca să saboteze într-o formă sau alta acordurile respective. Este evident că nimeni nu va organiza niciun fel de referendumuri. În opinia mea, autoritățile ar putea pierde acest plebiscit. Nimeni nu va risca și cerințele și ultimatumul comuniștilor pur și simplu vor fi ignorate. Însă pentru PCRM aceasta va fi vîlvă politică, PR și o poziționare clară a partidului în calitate de apărător al suveranității și vectorului estic de dezvoltare. Pînă acum, pentru mulți nu era clar în care direcție merg comuniștii: spre Vest sau spre Est. Orice ultimatum, dacă nu este îndeplinit, presupune anumite acțiuni. Logic ar trebui să urmeze acțiuni de protest, pentru că pînă la demararea campaniei electorale au rămas doar cîteva luni. În orice caz, comuniștii trebuie să întreprindă ceva, deoarece în caz contrar ratingul lor de 43% va rămîne la același nivel sau chiar va scădea. Însă, avînd în vedere situația din regiune, procesele care au loc în Transnistria și Găgăuzia, orice acțiuni de protest ar putea deveni un fitil și catalizator pentru o derulare periculoasă a evenimentelor”, consideră Țîrdea.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав