 |
| Foto: knews.kg |
După ce a fost acuzat de fals în acte publice şi abuz în serviciu, fostul primar al satului Balasineşti din raionul Briceni, s-a mai pricopsit cu un dosar penal pe numele său, de această dată pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu.
De această dată procurorii au stabilit că, activînd în funcţia de primar, în noiembrie 2009, a încheiat cu o firmă un contract pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi montare a sistemului de încălzire în sediul Primăriei, în sumă totală de 367 de mii de lei.
Potrivit procurorilor, contractul a fost încheiat cu grave abateri de la lege, în lipsa alocaţiilor aprobate în buget şi fără informarea consiliului local. De asemenea, deşi lucrările au fost în executate integral de agentul economic, primarul nu a achitat costul acestor servicii.
Menționăm că în perioada exercitării mandatului, fostul edil a mai comis abuzuri fiind anterior pedepsit cu amendă penală.
Adăuga comentariu