X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pavlovschi: În orice țară demnitarii care au comis o astfel de „faptă eroică” și-ar fi dat demisia

21 aug. 2019,, 11:48   Politică
5016 6

Ceea ce se întîmplă la ora actuală la Curtea Constituțională este totalmente inadmisibil, afirmă fostul judecător la CEDO Stanislav Pavlovschi, cu referire la presiunea publică care se exercită asupra magistraților CCM, notează Noi.md.

Juristul a amintit că judecătorii se supun numai și numai Constituției, iar actuala guvernarea prin revendicările sale aduce atingere independenței Curții Constituționale ca instituție, cît și a judecătorilor individuali.

„Actuala componență a Curții a fost formată de către actuala guvernare și anume actuala guvernare este aceea care poartă toată răspunderea politică pentru activitatea judecătorilor –aleșilor săi. Inclusiv, pentru toate deciziile adoptate și care vor fi adoptate pe viitor de către acești judecători. Judecătorii se supun numai și numai Constituției”, a reacționat el.

Stanislav Pavlovschi a mai precizat că divulgarea votului și al deliberărilor de către magistrații Curții Constituționale, așa cum cer astăzi unii lideri politici, este inadmisibilă.

Expertul a lansat un îndemn la adresa „celor care idee nu au ce este activitatea judecătorească”să înceteze imediat orice presiune asupra Curții Constituționale și a judecătorilor.


”Este pur și simplu penibil cînd cei care au venit la putere sub lozinca apărării legalității, în cel mai flagrant mod calcă în picioare independența atît a Curții ca instituție, cît și a judecătorilor individuali. În orice țară cu adevărat democratică, demnitarii de stat care ar fi comis o astfel de fapta “eroica” demult și-ar fi dat demisia! La fel și judecătorii care încalcă secretul votului.

Secretul deliberărilor este o axiomă a activității judecătorești și divulgarea lui este o faptă descalificanta, care face imposibilă activitatea judecătorului care a comis-o”, a conchis Stanislav Pavlovschi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?