X 
Cutremure stiri: 506

Foşti diplomaţi consideră posibila ieşire a Moldovei din CSI „drept un pas iresponsabil”

27 mar. 2014,, 16:25   Societate
4994 2
Foto: noi.md
Fostul ambasador al Republici Moldova în Rusia Vladimir Ţurcan consideră drept un pas "total iresponsabil" posibila ieşire a Republicii Moldova din CSI, propusă de unii deputaţi moldoveni.

Solicitat de "Infotag" să comenteze decizia liberalilor care au înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la ieşirea Moldovei din CSI, fostul ambasador a menţionat că astfel "Moldova riscă să piardă o piaţă imensă de desfacere pentru care luptă toată Europa".

"În primul rînd, vor fi afectaţi producătorii noştri autohtoni care au stabilit nişte relaţii comerciale cu piaţa din est de-a lungul anilor. Autorităţile promit că vom obţine acces la piaţa europeană, însă nu se ştie cînd se va întîmpla acest lucru. Nu e rațional să renunţi la o piaţă care îţi asigură posibilitatea de desfacere a mărfurilor, iar prin aceasta – şi o dezvoltare economică", a spus Ţurcan.

Fostul ministru al Finanţelor Mihai Manole, fost ambasador moldovean în SUA, consideră că "decizia de a denunţa Acordul de constituire a CSI este neargumentată".

"În opinia mea, ieşirea din CSI ar avea consecinţe negative asupra economiei Republicii Moldova, o bună parte a căreia este orientată spre ţările CSI, în special Rusia. Mai mult, cea mai mare parte a remitenţelor vin din partea moldovenilor care muncesc în Rusia. Eventuala ieşire a Moldovei din CSI ar afecta dramatic situaţia acestor cetăţeni. Prin urmare, decizia în cauză trebuie gîndită foarte bine şi să nu fie luată în baza emoţiilor", consideră fostul ambasador.

La rîndul său, vicespicherul, deputatul democrat Andrian Candu, și-a îndemnat colegii din Parlament "să nu promoveze ideea ieşirii Moldovei din CSI". Joi, Andrian Candu a declarat că, "din punct de vedere economic, un astfel de pas nu va aduce beneficii Republicii Moldova".

"Declaraţiile privind ieşirea din CSI sînt politice. Nu trebuie să ne lansăm în astfel de declaraţii. Unii politicieni sînt adepţii "strategiei politicii făcute la supărare" în relaţiile cu Rusia, însă acest lucru este contraproductiv. Vedem ce se întîmplă în Ucraina. Cîţiva deputaţi ai Radei Supreme au venit cu propunerea introducerii vizelor pentru Rusia, însă, după o analiză minuţioasă, au înţeles că cei care vor avea de pierdut vor fi ucrainenii", a spus Candu.

Deputaţii Partidului Liberal au înregistrat în Parlament un proiect de lege privind ieşirea din CSI. Autorii acestuia, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu şi Gheorghe Brega, consideră că "în condiţiile în care unul dintre membrii CSI-ului a încălcat principiile de bază ale organizaţiei, Moldova trebuie să o părăsească". Un proiect similar a fost înregistrat şi de fracţiunea Partidului Liberal Reformator, care intră în componenţa coaliţiei de guvernare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав