X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

În Moldova au crescut vînzările serviciilor de televiziune contra plată

16 mar. 2014,, 13:00   Societate
4111 0
Foto : arbolit-aspar.rf
În Republica Moldova volumul vînzărilor serviciilor de televiziune contra plată, în anul 2013, a crescut cu 1,2% și a însumat 168,8 milioane de lei, transmite NOI.md.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, pe piaţa serviciilor TV contra plată au activat 95 de furnizori. Creşterea uşoară a veniturilor pe piaţa respectivă a fost determinată, în special, de sporirea volumului de vînzări a furnizorilor care operează reţele IP TV. Cifra de afaceri a acestor furnizori a crescut cu 5,7 milioane de lei (+14%) şi a totalizat 47,1 milioane de lei.

În acelaşi timp, veniturile furnizorilor de servicii TV furnizat în baza altor tehnologii au scăzut faţă de anul 2012 cu 3,7 milioane de lei (- 2,9 %) şi au alcătuit 121,7 milioane de lei. Ca urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) al furnizorilor de pe piaţa serviciului TV contra plată s-a redus cu 3,3% şi a alcătuit 49,9 lei.

Practic, toţi furnizorii de pe acest segment de piaţă au înregistrat un ARPU mai mic decît cifra nominalizată. Doar SA „Moldtelecom”, care oferă servicii IP TV, a depăşit acest nivel, obţinînd un venit mediu lunar per abonat de 71,2 lei. În anul 2013, cotele de piaţă deţinute de cei mai mari furnizori de pe piaţa serviciilor TV contra plată nu au suferit schimbări semnificative. Cele mai importante cote pe piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, au fost deţinute de SRL „Sun Communications” – 30%, SA „Moldtelecom” – 24,1%, SRL „Focus sat” – 5,5%, SRL „AMT” – 4,5%. Ceilalţi furnizori deţin împreună o cotă de piaţă de 35,9%.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?