De ce georgienilor le-a priit izolarea, iar nouă - nu? Tristul adevăr despre vinul moldovenesc

Foto: sbwines.md

Cînd Serghei Boreţ povesteşte despre soarta vinificaţiei moldoveneşti, nu ştiu de ce îmi amintesc de cuvintele eroului Pavel Vereşciaghin din filmul „Soarele alb al deşertului” («Белое солнце пустыни»): „Păcat de Patrie” («За державу обидно») . Poate din cauza că Serghei seamănă cu vameşul din film, iar ramura este una simbolică şi marcantă pentru Moldova: e rău în ţară – o duc rău şi vinificatorii, viticultorii, familiile acestora, economia şi în general, iarăşi, ţara.

Ce a mai rămas din vinificaţia moldovenească astăzi, în ce stare este, ce pieţe cucereşte, cu ce ţări concurează, cu care deja nu, - despre aceasta, într-un interviu pentru Irina Astahova a relatat Serghei Boreţ, care la începutul acestui secol a creat compania-model Acorex Wine Holding, a construit o uzină, a plantat vii, a creat vinuri deosebite – cu suflet, pe care le-a vîndut cu succes, atît în Est, cît şi în Vest. Iar apoi, într-o clipă a pierdut totul – în urma embargoului impus de Rusia în 2006. Compania, care era cea mai mare în domeniu, a văndut-o prietenului său pentru a achita creditele şi datoriile. Însă a păstrat viile, ca bază a viitoarei producţii.

„Prin anumite căi nebânuite, soarta m-a adus spre vinificaţie. Şi cu ce nu m-aş ocupa în viaţă, crearea vinurilor va fi întotdeauna pentru mine un mister, la care nu pot renunţa”, recunoaşte omul de afaceri.

- Ce prezintă astăzi vinificaţia moldovenească, după toate experimentele geopolitice? Şi de ce statistica noastră înregistrează anual o reducere a producţiei de vinuri?

- Din păcate, vinificaţia moldovenească ar putea rămîne fără perspectivă, atît pentru ţară, cît şi pentru cei care se ocupă cu aceasta. În realitate, ramura nu mai este în criză, ea se află la fund. Astăzi, vinificaţia a rămas doar în minţile vinificatorilor şi este o povară pentru cei care au investit bani în această afacere. Cum nu am luptat pe pieţele europene şi americane, noi nu am pătruns de fapt acolo. Din cauza politicii. Eu am participat 14 ani pe toate pieţele şi am reuşit să sparg stereotipurile oamenilor cu care am lucrat. Însă doar la nivel personal, nu de stat. Mai departe nu s-a reuşit.

Astăzi, continuăm să cooperăm exclusiv la nivelul relaţiilor umane. Şi piaţa noastră, din fericire, sau din păcate – este fosta URSS: Ucraina, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia. Mai departe nu ne-au lăsat. De exemplu, eu am convenit cu un client ceh să aducem vin în România, iar românii – cu documentele lor - în Cehia şi atunci el vinde în Cehia vinul nostru, dar sub marcă românească. Cum se numeşte asta? E politică. Dacă cumpărătorii văd pe etichetă producţie europeană, atunci ei cumpără vinul, iar dacă Moldova – ei nu înţeleg. Autorităţile noastre, diplomaţia noastră, din păcate, timp de 20 de ani nu au făcut nimic pentru a promova produsul moldovenesc.

- Afirmaţiile dvs. contravin declaraţiilor funcţionarilor europeneni, potrivit cărora pentru noi pieţele europene sînt deschise. La sfîrşitul anului trecut, Parlamentul European a anulat toate cotele la importul vinurilor moldoveneşti în ţările UE. Ce-i drept, Moldova nici nu le-a valorificat din plin, însă semnalul UE este unul pozitiv. Politicienii şi diplomaţii din Europa şi SUA promit să bea exclusiv vin moldovenesc.

- Se pare că de la cuvintele diplomaţilor pînă la lansarea procesului vor trebui să treacă vreo 20 de ani. Ţin minte cum am călătorit prin Germania în anii 2001-2002 şi vedeam pe rafturi doar sticle cu licoare nemţească. Atunci mi s-a spus că nemţii nu vor cumpăra niciodată o sticlă de vin din Chile sau Noua Zeelandă, deoarece ei beau doar vin german. Au trecut zece ani şi pe rafturile magazinelor germane stau alături sticle cu vin produs în Germania şi Chile. Cred că este nevoie de timp pentru ca declaraţia politică să înceapă a funcţiona. Şi trebuie să existe eforturi din partea vinificatorilor moldoveni. Atunci va fi vizibil rezultatul, pe care l-au obţinut, spre exemplu, georgienii. Studiind site-urile georgiene în ultimul timp, am depistat, că din 2006, de cînd americanii le-au oferit bani vinficatorilor din Georgia, ei într-adevăr au sporit calitatea vinurilor lor şi au început să facă ceea ce trebuie. La ei, această reformă a fost realizată pînă la capăt.

- Şi ei au obţinut pieţe noi?

- O companie medie, care anterior vindea vinuri pe 5-6 pieţe, acum are, dintr-odată, în portofoliu 31 de ţări. Americanii i-au ajutat să pătrundă în China, Vietnam, Londra, Brazilia. Însă ei revin virtiginos şi pe piaţa rusă! În iulie trecut, Georgiei i s-a permis să reia livrările de vin în Rusia. Atunci, în vară, ministrul agriculturii din Georgia, întrebat ce aşteaptă de la această piaţă, a răspuns: „Sperăm să vindem vreo nouă milioane de sticle”. Pe 31 decembrie ei au făcut totalurile – 21 milioane de sticle! În jumătate de an. Anul viitor vor fi deja 45 milioane de sticle, nu mai puţin. Şi asta în condiţiile în care ei nu beneficiază de lobby.

Vinurile georgiene ocupă o nişă în conştiinţa ruşilor: ţinandali, kindzmarauli, saperavi – există o predispoziţie a ruşilor faţă de vinurile georgiene. Ruşii înţeleg că din partea lor a fost o agresiune. Însă ei iubesc Georgia. Intraţi pe site-urile cu muzică georgiană – e fantastic! Dar ce parte a culturii moldoveneşti se află în conştiinţa ruşilor? Dacă vinurile noastre în Rusia au fost reduse la preţuri minime, atunci cele georgiene au un preţ minim de la fabrică de 2,5 dolari, iar vinurile speciale – 9-10 dolari, iar cu 20 de dolari acestea pur şi simplu sînt măturate de pe rafturile ruseşti.

- De ce noi nu am putut aşa?

- Marketingul incorect. Politicienii moldoveni nu s-au ocupat niciodată de promovarea şi comercializarea producţiei autohtone peste hotare. Politicienii moldoveni împart miarii aici şi nu se ocupă cu mediul extern. Din această cauză ţara a suferit şi continuă să sufere, iar în viitor va suferi şi producţia moldovenească. Bugetul este împărţit acum şi azi.

– Cît vin moldovenesc a fost livrat în Rusia anul trecut?

- 25 milioane de sticle. Anul întreg. Pe piaţa deschisă.

- Dar cît vin este exportat în ţările occidentale?

- Dacă e să vorbim despre aportul vinificatorilor în parte, atunci cel mai mare volum de export în Occident l-a avut compania noastră – două milioane de sticle pe an – livrări în Belgia, Franţa, Anglia, Olanda, Suedia, Norvegia, Canada, SUA, Israel. Astăzi, cred că cel mai mare volum de export european al unor producători din Moldova constituie 200 de mii de sticle pe an.

În realitate, Europa ne-a deschis porţile ştiind că acolo nu va intra nimic. Iar în Rusia vinurile moldoveneşti ocupau 53 la sută din piaţă. Acum 4-5 procente. Noi am pierdut-o definitiv.

-Dar poate americanii îi vor ajuta şi pe vinificatorilor moldoveni, la fel ca şi pe cei georgieni? În orice caz, de exemplu, proiectul de susţinere a brandurilor moldoveneşti în industria uşoară este realizat cu succes în Moldova, în opinia mea.

- Poate, cîndva. Însă astăzi, piaţa va muri. Vor rămîne doar mici producători, care nu au luat credite, nu au investit în modernizare, în dezvoltare – ei, posibil, nu vor ajunge pe valul mare, dar, în schimb, vor supravieţui. În ce constă problema, de fapt? Nu e suficient doar să produci vin. El trebuie vîndut. Şi în acest lanţ „producţie-comercializare” este cea mai straşnică poziţie a producătorului, deoarece i se oferă un preţ minim. O mare parte din bani sînt utilizaţi pentru publicitate, promovarea pieţei, stabilizarea consumatorului. De aceea, în Moldova, dacă pieţele cad şi cîştigurile nu vin, e greu să promovezi producţia mai departe. Oamenii pur şi simplu nu au bani. Prostia, miopia şi dependenţa personală a politicienilor moldoveni de anumite probleme, incompetenţa guvernului şi lăcomia băncilor au redus la zero această industrie în 2006. Au supravieţuit doar cei care nu au luat credite. Este oare corect?

- Dar dvs continuaţi să vă ocupaţi de vinificaţie, în pofida tuturor problemelor?

- Continuăm în cadrul cooperării cu o companie din sud. Am reuşit să rupem viile şi utilajul primar de la bănci şi deocamdată ne ocupăm de piaţa materiei prime. Iar ici poate fi obţinută o materie primă splendidă. Dacă e să vorbim despre vinul moldovenesc, iată ieri noi am mers cu partenerii la restaurant şi am început să probăm tot ce era. Şi eu, trăind în această ţară, am realizat cu stupoare că vinificatorii moldoveni nu au un lider. Toţi îşi realizează ambiţiile lor, de aceea calitatea vinului – aici s-a reuşit, aici nu s-a reuşit – este la întîmplare. Nu există o calitate stabilă, chiar şi la producătorii, care obţin succes la expoziţii. Unul şi acelaşi vin, dar rezultate diferite! Dar aşa nu trebuie să se întămple. Cînd este un lider, el plăteşte bani, merge la expoziţii, elaborează concepte, strategii, merge înainte, atunci şi ceilalţi apucă cîte ceva din mers, se aliniază, se ajustează. Dar cînd nu există un lider, fiecare iese cu propria imagine. Şi acest vin este imposibil de băut. Mie mi-a fost ruşine faţă de oaspeţii mei.

- Vreţi să spuneţi că, astăzi, vinificatorii nu se ocupă de vinul lor?

- Se ocupă, dar nu au concurenţi, nu au critici şi ei fierb în propriul suc, lăsîndu-se în voia întîmplării.

- Dar pe piaţa occidentală ei doar sînt obligaţi să concureze.

- Dar cine în realitate merge pe piaţa occidentală? Numiţi măcar o întreprindere. Nu e nimeni. Aceasta necesită bani, care trebuie investiţi. Eu am plătit bani nebuni pentu expoziţii, consultanţi, studii. Noi nu vindeam nimic la aceste expoziţii, pur şi simplu stăteam. Dar noi am demonstrat măcar pe piaţa engleză că noi avem vinuri decente. De mine se apropiau nişte bătrînele şi îmi spuneau: „Şapte ani bem vinul vostru Pino Gris şi niciodată nu au fost devieri. Cum reuşiţi?” Eu nici măcar nu m-am gîndit la aceasta. Am răspuns: „Voi întreba vinificatorul”.

Dar cum reuşeam? Aveam un contract cu un mentor italian, care în fiecare lună, venea, controla întraga producţie şi proba tot vinul pregătit pentru îmbuteliere în luna următoare. Şi aşa a fost cîţiva ani la rînd. Noi aveam un sistem bine pus la punct – în fiecare săptămînă el primea caracteristicile din fiecare cisternă. Da, aceasta costa bani. Dar a fost calitate. Poate eu nu sînt un om bogat, dar am cheltuit 300 de mii de dolari pentru elaborarea modelelor de business. În 2005, în Moldova nu exista o companie vinicolă mai bună, ea lucra ca ceasul. Iar astăzi nu există amploare, orizonturi. Tu nu poţi vinde ce ai produs. Iată Arcadii Andronic (directorul general al Moldexpo) spune că viitorul Moldovei este al companiilor mici. Dar într-o producţie mică nu poţi avea un control al calităţii, care este necesar, nu poţi invita specialişti, nu poţi organiza modele de business.

- Cum priviţi faptul că vinurile găgăuze au obţinut permisiunea de a exporta în Rusia?

- Pozitiv. Trebuie să fie deschisă măcar o uşă, pentru ca producţia să iasă. Deoarece, în spatele vinificatorilor stau viticultorii, cîmpuri, salarii, familii. Iată e deja mijlocul lunii martie, iar la noi viile nu sînt curăţate. Nu sînt bani, iar oamenii nu ies în cîmp fără bani. Dar şi oameni aproape nu sînt. Cîns eu cu 10 ani în urmă am declarat că trebuie sădite vii doar cu prelucrare automatizată, mi s-a spus: nu înţelegi că aici sînt tradiţii, oamenii au nevoie de un loc de muncă! Şi iată, a venit timpul cînd oameni nu-s şi nu are cine să prelucreze viile. Toate viile existente acum în Moldova sînt plantate pentru lucru manual, acolo tractorul nu intră.

- E pesimist ceea ce spuneţi, nu ştiu cum. Ce-i de făcut?

- Trebuie creată o nouă industrie de la zero. Este pămînt, unde se coc strugurii şi unde există posibilitatea de a produce cei mai buni struguri din lume – cei albi. Eu deja mi-am depus armele. Am experimentat timp de 15 ani. Şi am înţeles că Moldova nu poate concura cu strugurii roşii cu Argentina, Chile, Australia. La noi strugurii nu se coc pînă la capăt. Iar vinul alb este cel mai bun din lume, poate şi numărul unu. Pur şi simplu trebuie să-i acordăm mai multă atenţie. Acesta poate fi mai bun ca în Noua Zeelandă. Vinuri spumante şi albe.

- Moldova trebuie să se specializeze în producerea vinurilor albe?

- Sînt convins. Vinurile albe de o calitate nemaipomenită pot fi produse în trei locaţii de pe globul pămîntesc: Champagne, Burgundy şi Moldova. Dar în anumite condiţii, cu investiţii colosale nu numai în creşterea roadei, dar şi în procesarea calitativă şi aplicarea tehnicilor de calitate.

La noi mai cresc foarte bine şi soiurile aromate, care sînt deficitare în lume, aşa ca: Pino Grigio, Traminer, Sauvignion, Muscat. Vinurile din aceşti struguri nu se păstrează mult timp. Ţinînd cont de faptul că consumul de vinuri este 50 la 50, jumătate de vinuri albe, jumătate roşii, noi avem unde creşte. Însă pentru a concura cu nemţii sau austriecii, francezii, trebuie să producem vinuri albe extra class şi să ne dedicăm toate eforturile pentru aceasta.

În al doilea rînd - noi avem nevoie de pieţe. Rusia nu ne primeşte şi niciodată Franţa, Spania, Italia, Georgia nu ne vor ceda poziţiile lor pe piaţa rusă. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la această direcţie. Dar trebuie să demonstrăm că sîntem mai buni.

De ce georgienilor izolarea le-a priit, iar nouă - nu? De aceea că la noi cum a fost chimie în cap, aşa şi a rămas. De ce? Lipsa de bani, dobînzi înalte, termen mic de rambursare. Vinificaţia este un risc. Via costă 12 mii de dolari pe hectar şi dă roadă abia peste 4 ani. Trebuie să te decizi să iei 12 mii de dolari, să plantezi via, să aştepţi 4 ani: va îngheţa, nu va îngheţa, apoi să te gîndeşti unde să vinzi? Următoarea etapă – vinificatorul. El poate produce cel mai bun vin, dar poate – nimic. Adică ecistă riscuri enorme într-un proces destul de îndelungat.

- Aţi spus că întreprinderile mici nu vor rezista în faţa cerinţelor mondiae, ele nu nici bani pentru a produce vinuri calitative conform tuturor tehnologiilor. Înseamnă că în Moldova trebuie să rămînă 5-6 întreprinderi? Cu viile lor?

- Da. Totodată, 65% din vin trebuie comercializat pe piaţa internă şi doar 35% -să fie exportat. În Moldova pe loc se consumă doar 2% , iar 98% se exportă. Aceste cifre au strivit mentalitate şi existenţa vinificatorilor. Cînd Rusia era beciul Moldovei, totul era OK. Cum beciul a dispărut, imediat au dispărut şi posibilităţile. Care dintre fabricile de vin este cea mai profitabilă astăzi? „Cricova”. De ce? Pentru că vinde pe piaţa internă, unde preţurile sînt mai mari: 6 mil. de sticle de şampanie şi aproximativ 4 mil. de vin. Iar toţi ceilalţi au alergat spre peţele externe şi au pierdut. Deoarece piaţa externă nu e o mătuşică bună, ci o babă cu aşa nişte colţi.

Iar poveştile cu Occidentul desigur că sînt bune. Dar încolo drumul trebuie trasat. Avînd o ieşire imensă spre Rusia, primind de acolo venituri bune, puteam să bătătorim şi o potecă spre Occident. Însă acum vinificatorii pur şi simplu nu au bani pentru aceasta. Cînd Spania culege strugurii cu 9 cenţi, iar noi cu 30 de cenţi, noi nu putem concura. Deoarece la acest preţ trebuie adăugate toate cheltuielile. Productivitatea muncii este joasă, culegerea manuală a strugurilor, roadă îngrozitoare – trebuie 14 tone minimum, dar nu 6-7 la hectar cum avem noi. Arta viticulturii trebuie reanimată, astăzi, ea a pierit. Nu sînt oameni care înţeleg ce înseamnă struguri. Nu există viticultori. Specialiştii noştri lucrează în Krasnodar, Peterburg, Tula, Baku, unde vreţi, numai nu în Moldova.

Eu tot plec în zilele următoare la Baku. Vom lucra pentru ei, vom crea vinuri aşa cum vor ei. La noi nici nu mai există altă metodă de supravieţuire, decît să lucrezi pentru altcineva. Vinificatorii au plecat acolo, unde le plătesc. Şi eu vor căuta cum să le fac pe plac vinificatorilor din alte ţări.