Ploile acide, provocate de prăbuşirea unui asteroid uriaş pe Terra, au însoţit dispariţia dinozaurilor

Foto: drunov.ru

Meteoritul uriaş care s-a prăbuşit pe Terra în urmă cu 65 de milioane de ani a generat nu doar dispariţia dinozaurilor şi a altor specii terestre, ci şi ploi acide, care au făcut ca viaţa să devină imposibilă în stratele superioare ale oceanelor, potrivit unui studiu publicat duminică.

Cercetătorii japonezi au încercat să recreeze în laborator condiţiile existente în timpul ultimei extincţii masive pe care a cunoscut-o planeta noastră. Potrivit concluziilor lor, impactul meteoritului prăbuşit la Chicxulub, în peninsula Yucatan din Mexic, a vaporizat instantaneu rocile bogate în sulf, producînd un nor gros de trioxid de sulf (SO3).

În amestec cu vaporii de apă din atmosferă, acest gaz provoacă ploi acide sulfurice, care ar fi căzut pe suprafaţe Terrei timp ce cîteva zile, crescînd aciditatea straturilor superioare ale oceanelor şi omorînd numeroase specii marine.

"Ploi foarte bogate în acid sulfuric şi o intensă acidificare a oceanelor cauzată de vapori bogaţi în SO3 au afectat serios ecosistemul global şi sînt probabil vinovate de extincţia a numeroase specii", afirmă autorii acestui studiu publicat în revista Nature Geoscience.

Altfel spus, doar speciile marine capabile să reziste în acele ape mortale sau să se refugieze mai în adîncime au supravieţuit, pentru a coloniza apoi mările golite de ceilelalte vieţuitoare.

Pe uscat, prăbuşirea acelui meteorit cu un diametru de 10 kilometri ar fi declanşat, potrivit scenariului admis de majoritatea oamenilor de ştiinţă, un potop de foc şi ar fi stîrnit o furtună de praf la scară globală.

Între 60% şi 80% dintre speciile de atunci ar fi dispărut în urma acelui eveniment, care reprezintă, potrivit paleontologilor, "limita cretacic-terţiar", ce marchează începutul unei noi ere geologice.

Dinozaurii, mici sau mari, care au domnit pe Terra vreme de 165 milioane de ani, au dispărut, permiţînd astfel mamiferelor să se dezvolte.

Motivele exacte ale acestei extincţii masive rămîn în centrul unor dezbateri aprinse. Teoria dominantă consideră că meteoritul ar fi generat o "iarnă nucleară", iar valul de praf a împiedicat o parte a razelor Soarelui să atingă la suprafaţa Terrei, reducînd temperaturile şi pătura vegetală din care se hrăneau în special marile erbivore.

O altă teorie evocă rolul ploilor acide, dar alţi cercetători resping această idee, considerînd că impactul cu meteoritul ar fi generat dioxid de sulf (SO2), nu SO3, şi că norul uriaş ar fi stagnat la altitudine, în loc să cadă pe pămînt sub formă de ploaie.