X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Experții Băncii Mondiale şi ai FMI au început evaluarea sectorului financiar al Moldovei

19 feb. 2014,, 11:20   Economie
3310 0
Foto: tribuna.md
Un grup de experți ai Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au iniţiat programul de evaluare a sectorului financiar al Republicii Moldova, care se va derula pînă la 5 martie 2014, informează NOI.md.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul misiunii de evaluare experţii Băncii Mondiale și ai FMI vor efectua o analiză aprofundată şi detaliată a sectorului financiar al ţării. Aceasta se axează pe evaluarea stabilităţii financiare, ceea ce presupune și evaluarea principalelor riscuri la care este expusă stabilitatea macrofinanciară şi cadrul de politici aferent stabilităţii financiare a ţării în scopul de a identifica şi recomanda politici de neutralizare sau minimizare ale acestora, precum şi a aspectelor aferente dezvoltării sectorului financiar care asigură creşterea economică de lungă durată şi dezvoltarea socială a ţării.

Astfel, asistenţa acordată de FMI şi Banca Mondială va contribui la identificarea timpurie a vulnerabilităţilor şi a necesităţilor de îmbunătăţire a sectorului financiar, prin perfecţionarea politicilor şi aspectelor instituţionale ale acestuia. Printre domeniile aferente pieţei financiare ce urmează a fi supuse evaluării se numără: supravegherea sectorului financiar, guvernarea corporativă, gestionarea situaţiilor de criză, dezvoltarea pieţei de capital.

Ultima dată FMI și Banca Mondială au evaluat sectorul financiar al Republicii Moldova în anul 2007.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?