X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Țara în care cinci miliardari au fost arestați într-o singură zi

23 apr. 2019,, 04:02   Externe
4645 0

Cinci miliardari algerieni au fost arestaţi în cadrul unei anchete anticorupţie, a anunţat luni televiziunea de stat de la Alger, preluată de Reuters. Unii dintre ei sînt apropiaţi ai fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika.

Unul dintre cei arestaţi este Issad Rebrab, considerat cel mai bogat om de afaceri din Algeria, iar ceilalţi patru sînt fraţi din familia Kouninef, a precizat postul de televiziune.

Comandantul armatei algeriene, general-locotenent Gaid Salah, a declarat săptămîna trecută că se aşteaptă la inculparea pentru corupţie a unor membri din elita conducătoare.

O instanţă i-a citat deja pe Ahmed Ouyahia, fost premier, şi pe Mohamed Loukal, fost ministru de finanţe, într-un dosar referitor la deturnarea de fonduri publice, a anunţat sîmbătă televiziunea publică.

După ce s-a aflat la putere 20 de ani, Bouteflika a demisionat în urmă cu două săptămîni, la presiunea armatei şi a manifestaţiilor de protest ale algerienilor care cer schimbarea. Funcţia de şef al statului a fost preluată de preşedintele camerei superioare a parlamentului, Abdelkader Bensalah, ca interimar pe o perioadă de 90 de zile, pînă la alegerile prezidenţiale din 4 iulie.


Începînd din 22 februarie, în Algeria au avut loc demonstraţii, în general paşnice, care au continuat şi după demisia şefului statului. Protestatarii cer înlăturarea întregii elite care a guvernat ţara după obţinerea independenţei faţă de Franţa, în 1962, şi judecarea celor corupţi. La cea mai recentă manifestaţie, organizată vineri, sute de algerieni au cerut demisia lui Bensalah şi a altor oficiali de rang înalt.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?