X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Moldova fortifică capacităţile securităţii serviciului de transfuzie a sîngelui

12 feb. 2014,, 09:00   Societate
3057 0
Foto: noi.md
„Fortificarea capacităţilor securităţii hemotransfuzionale în Republica Moldova 2014-2016”. Astfel se numeşte proiectul lansat marţi de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit agenţiei „Infotag”, ministrul Andrei Usatîi a spus în cadrul conferinţei de presă susţinute cu această ocazie că noul proiect este continuarea celui vechi, care s-a încheiat cu succes în 2012.

„Scopul noului proiect este schimbarea situaţiei din domeniul transfuziei sîngelui, asigurarea siguranţei şi păstrarea produselor sanguine, precum şi atragerea tuturor părţilor interesate, printre care spitalele, centrele de transfuzie a sîngelui, organizaţiile neguvernamentale, donatorii şi pacienţii”, a menţionat ministrul.

Potrivit spuselor sale, proiectul este prevăzut pentru trei ani şi va fi finanţat de Crucea Roşie din Elveţia. Costul proiectului este de 1,65 milioane de euro, dintre care 1,15 milioane de euro vor fi alocate de Crucea Roşie. Aportul Ministerului Sănătăţii va constituit peste 214 mii de euro, iar al autorităţilor locale – de 291,8 mii de euro.

„Toate procedurile vor avea loc cu ajutorul utilajului nou”, a spus acesta.

Directorul programului Crucii Roşii din Elveţia, Alexandra Papis, a spus că „organizaţia colaborează atît cu autorităţile centrale ale Republicii Moldova, cît şi cu cele locale, de asemenea, ajută oamenii în soluţionarea problemelor lor din domeniul sănătăţii”.

Potrivit Alexandrei Papis, „proiectul este foarte important şi pentru realizarea lui cu succes, pentru atingerea scopurilor este necesară o colaborare comună”.

Expertul comunităţii Crucea Roşie, Damiano Castelle, a spus că „trebuie conştientizată toată importanţa realizării proiectului şi a rezultatelor obţinute”, adăugînd că „la proiect vor participa multe părţi interesate. Dacă una dintre acestea îşi va îndeplini prost munca, atunci şi celelalte, în lanţ, nu vor putea activa. În final, rezultatul va fi unul nesatisfăcător, iar de suferit de pe urma acestui fapt vor avea pacienţii, pentru care a şi fost lansat acest proiect”.

„Viaţa şi sănătatea oamenilor trebuie să fie în siguranţă, iar acest aspect ţine de medici”, a spus expertul.

Participanţii la conferinţă au menţionat că „în proiectele precedente accentul mai mult se punea pe centrele de transfuzie a sîngelui. În proiectul curent accentul a fost pus pe toate instituţiile medicale, care, de asemenea, se ocupă cu transfuzia sîngelui și efectuează operaţii”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?