Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În Moldova ar putea fi instituită o medalie specială pentru participanţii la misiuni de pacificare

27 ian. 2014,, 10:10   Societate
3076 0
Foto: newsmoldova.ru
În Moldova ar putea fi instituită o medalie specială pentru participanţii misiunilor de pacificare – „Crucea pentru misiunile de pacificare peste hotare”.

Potrivit agenţiei „Infotag”, iniţiativa de instituire a acesteia îi aparţine preşedintelui Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Republica Moldova, deputatului din partea Partidului Comuniştilor, de opoziţie, Mihail Mocan. Acordarea acesteia este preconizată, în special, pentru veteranii războiului din Afganistan, circa 9 mii (în total, la războiul din Afganistan au participat 12,5 mii de persoane originare din Moldova –„I”). Înmînarea este planificată pentru ziua de 15 februarie, în ziua celei de-a 25 aniversări de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.

Potrivit proiectului de lege, urmează a fi confecţionate 11 mii de medalii, cheltuielile pentru care vor constitui peste 2,4 milioane de lei. Medalia va reprezenta o cruce de argint cu brațe egale şi, în mijloc, blazonul Moldovei pe un fundal albastru.

Crucea, de asemenea, poate fi înmînată participanţilor la cele patru contingente de pacificare din Irak (în 2003-2008 printre acestea au trecut circa 200 de militari), precum şi persoanele care, în perioada sovietică, și-au satisfăcut serviciul militar în zonele „fierbinţi” (Angola, Vietnam, Egipt).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?