Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pavel Cebanu: În anul 2013, fotbalul moldovenesc a avut o prestaţie demnă pe arena internaţională

27 dec. 2013,, 12:48   Sport
4051 0
Foto: presaaportiva.com
"Sportul nr. 1 în Moldova, fotbalul, în anul 2013 a avut o prestaţie demnă pe arena internaţională", este de părere preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Cebanu.

Solicitat de agenţia "Infotag", Pavel Cebanu a spus că principala echipă a ţării, după numărul de puncte acumulate în preliminariile Campionatului Mondial - 2014 a devansat state precum Georgia, Belarus, Letonia, Azerbaidjan, Estonia, Kazahstan, Cipru şi Macedonia.

Cebanu a menționat că după sistemul "puncte-meciuri" (11 puncte în 10 meciuri) rezultatul obținut este cel mai bun în istoria participării naționalei Moldovei la campanile de calificare (în preliminarele pentru Campionatul Europei - 2008 Moldova acumulase 12 puncte, dar în 12 meciuri).

"Poarta selecţionatei Moldovei s-a deschis pentru mulţi fotbalişti noi, tineri şi promiţători. În ciclul preliminar precedent, ei au acumulat experienţă de participare la meciuri de un înalt nivel internaţional, care le va fi utilă în viitor, cînd vor apăra onoarea ţării în jocurile pentru selecţionata Moldovei", a subliniat Cebanu.

Echipa de tineret (U-21), de asemenea, are o evoluție bună, ocupînd locul doi din şase echipe în grupa preliminară pentru CE-2015.

Preşedintele FMF a menţionat evoluţia de succes în Liga Europei a echipelor "Milsami", "Dacia" şi "Sheriff".

"Campioană ţării şi liderul actualului campionat a participat pentru a treia oară în grupele Ligii Europa, reuşind să acumuleze şase puncte în şase meciuri. Acest rezultat este cel mai bun în istoria participării "Sheriff"-ului şi a tuturor cluburilor moldoveneşti în Liga Europei", a precizat preşedintele FMF.

În ajunul sărbătorilor de iarnă, Pavel Cebanu, din numele federaţiei de fotbal, le-a urat numeroşilor suporteri, antrenori, arbitri, conducători şi colaboratori de cluburi, jurnalişti, veterani, sponsori, realizări profesionale şi de creaţie în anul 2014.

"FMF le mulţumeşte tuturor pentru încredere, înţelegere şi sprijin. Federaţia vă doreşte ca Anul Nou 2014 să vă aducă Dvs. şi familiilor dvs. fericire, sănătate, bunăstare! Să aveţi baftă şi posibilităţi pentru realizarea multor lucruri bune!".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?