Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova în Top-10 al celor mai populare ţări în turismul receptor în Rusia

12 dec. 2018,, 16:20   Societate
2144 0

În primele nouă luni ale anului 2018, Moldova a intrat în top-10 al celor mai populare ţări pentru turismul receptor în Rusia, acumulînd un indice de 362 mii de călătorii (cu 9% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2017), notează Noi.md.

Clasamentul țărilor pentru turismul receptor în Rusia, în anul 2018, a fost alcătuit de agenția analitică TourStat, după o analiză a statisticilor turismului receptor din FR pentru 9 luni ale lui 2018, începînd cu 1 ianuarie și pînă la 30 septembrie, 2018.

Top-10 mai include astfel de ţări precum Ucraina (6 milioane 373 mii de călătorii), Kazahstan (2 milioane 699 mii), China (1 milion 413 mii), Finlanda (720 mii), Azerbaidjan (665 mii), Germania (546 mii), Polonia (526 mii), Armenia (437 mii), Moldova (362 mii) și Estonia (354 mii).

Numărul total de vizite turistice receptoare în Rusia, în primele 9 luni ale anului 2018, a crescut cu 1,4%, pînă la 19 milioane 245 de mii – de la 18 milioane de 972 de mii în primele 9 luni ale anului 2017.

Creşterea turismului receptor în Rusia, în anul 2018, a fost datorată, în mare parte, turiștilor din țările din Asia de Sud-Est, Statele Unite și Uniunea Europeană, datorită Cupei Mondiale la Fotbal-2018, fapt confirmat de statisticile privind turismul receptor în 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?