X 
Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Presiunile Rusiei se pot manifesta prin separatismul Găgăuziei ‒ declarație

14 dec. 2013,, 12:50   Societate
3387 1
Foto: novinite.com
“Este posibil ca Moldova sa mai treacă prin presiuni din partea Federației Ruse, exercitate și înainte de Vilnius”. De această părere este europarlamentarul Graham Watson, lider al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

“Presiunile din partea Rusiei se pot manifesta fie prin separatismul Găgăuziei, fie prin problemele cu dl Șevciuk în regiunea Transnistria, dar sînt sigur ca dl Putin va continua jocul „de-a șoarecele cu pisica” cu UE. Ce este important, după mine, ca UE să reușească sa le arate moldovenilor ce viitor pot avea dacă urmează calea europeana”, a spus europarlamentarul.

Oficialul este de părere că parteneriatul strategic, pe care UE îl are cu Rusia, ajută într-un sens Uniunea în relația sa cu partenerii estici.

„Ajută într-un sens: că există întîlniri regulate între liderii europeni şi cei ruși. Astfel nu doar că putem să ridicăm chestiunile care ne interesează, dar avem și ocazia sa înțelegem felul în care gîndesc partenerii ruși. Însă principala slăbiciune a Parteneriatului Strategic cu Rusia este faptul că nu există o politică comună a UE cu privire la Rusia. Cînd e vorba de energie, diferite state membre se descurcă cum pot, în funcție de interesul național. Chiar și în materie de comerț fiecare stat membru face cum crede de cuviință, astfel încît interesul național să fie cel în profit. UE va avea succes doar dacă va avea politici unitare, o viziune unitară. Asta trebuie să facem şi cu Rusia, şi putem avea această posibilitate la o reuniune a unui Consiliu European” a spus Graham Watson.

Înainte de summitul de la Vilnius, Rusia a impus embargou la vinurile din Republica Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?